4.000 de români au rezervat Dacia Spring în doar două zile, după ce au plătit 100 de euro

22 03. 2021
Dacia Spring

4.000 de români și-au rezervat modelul electric Dacia, Spring, în cele două zile de week-end, potrivit informațiilor transmise de Dacia la solicitarea Economica.net. Interesul a fost major chiar dacă precomanda este condiționată de plata a 99 de euro.

Sâmbătă, în chiar prima zi în care precomenzile au fost disponibile pe site-ul mărcii Dacia, parte a grupului francez Renault, sistemul de rezervare s-a blocat. Problema a apărut din cauza numărului mare de potențiali clienți care au încercat să parcurgă configuratorul și să plaseze precomanda, în jurul orei 14 aflându-se pe site, simultan, peste 6.000 de persoane.

Site-ul producătorului arăta că Dacia Spring poate fi cumpărată de la un preț de 7.700 de euro, cu reducerile aferente programelor Rabla și Rabla Plus.

Citește și:

Premierele anului 2021 pe piața auto din România

Reprezentanții Dacia au declarat atunci pentru Economica.net că „interesul major din partea publicului din România pentru primul model electric Dacia a dus la blocarea temporară a platformei online. La ora 14, în momentul deschiderii platformei, erau conectați simultan peste 6.000 de utilizatori. Numărul acestora a urcat la 24.000 înaintea orei 19.00. În primele patru ore au fost înregistrate peste 1.500 de precomenzi”.