Dacia va prezenta noul Duster pe 9 septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt. Cum va arăta maşina

Economica.net
28 08. 2013
duster_1_93519600

„Elementele de identitate ale modelului, precum calandrul, au fost modernizate. Am reafirmat detaliile de veritabil 4×4 ale vehiculului, fără a renunţa la elementele de utilitate deja cunoscute”, a declarat într-un comunicat David Durand, director de design al gamei Dacia.

Noul model este echipat cu bare de pavilion longitudinale, care poartă inscripţia Duster, iar clienţii au la dispoziţie noi jante de aluminiu de 16 inci cu aspect „dark metal” şi pneuri „mud and snow”, potrivit comunicatului.

În partea din spate, blocurile optice continuă linia stilistică a părţii frontale, cu elemente cromate. Ornamentul de eşapament este cromat, iar modelul prezintă noua inscripţie „4WD”.
Marca Dacia a înregistrat în prima jumătate a anului vânzări de 211.438 unităţi, în urcare cu 16,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, generând 16,2% din vânzările grupului.

Volumul vânzărilor grupului Renault la nivel mondial a scăzut cu 1,9% în prima jumătate a anului, de la 1,33 milioane la 1,3 milioane autovehicule.

Duster a înregistrat cea mai bună creştere la nivelul grupului, ajungând la 188.800 unităţi, în urcare cu 50%.

Duster, primul SUV al Dacia, a fost lansat în 2010.