Dacian Cioloş despre Camerele Agricole: Trebuie trecut la treabă, concret, pe teren

Economica.net
30 08. 2013
ciolos_88609900

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş a declarat, vineri, la Alba Iulia, despre Camerele Agricole, că ar trebui oprite modificările legislative şi să se treacă „la treabă, concret, pe teren”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Nu mai vreau să comentez noul, vechiul sistem. Cred că ar trebui oprite odată toate modificările astea de legislaţie, şi iar ordonanţe de urgenţe, şi încă o altă modificare şi trebuie trecut la treabă, concret, pe teren. Pentru mine, atâta timp cât sunt respectate nişte principii de bază, în care constituirea camerelor agricole se face prin implicarea directă a agricultorilor şi a reprezentanţilor agricultorilor şi li se dă lor forţa, puterea pe urmă de a-şi structura servicii de consultanţă şi alte forme de reprezentare, e un model bun de început”, a spus Cioloş.

Dacian Cioloş a adăugat că pentru Camerele Agricole este important să înceapă să funcţioneze, pentru că legislaţia poate fi îmbunătăţită în funcţie de ceea ce se observă în teren.

„Important e să înceapă, pentru că orice legislaţie poate să fie îmbunătăţită în funcţie de ceea ce se observă pe teren. Dar deja de ani de zile se tot schimbă şi modifică legislaţia şi nu se văd rezultatele şi agricultorii au nevoie acuma de structuri care să fie active pe teren”, a mai spus Cioloş.

Comisarul european Dacian Cioloş participă, vineri şi sâmbătă, la Alba Iulia, la Festivalul „Dilema Veche”, având în paralel întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene.

Cioloş participă, vineri, la dezbaterea „Identităţi locale, identitate europeană”, organizată în cadrul festivalului.