Dacian Cioloş: Săptămâna viitoare vrem să adoptăm bugetul

Economica.net
02 12. 2015
calcul_456765434567_09328100_53399700_19601000_73889900

‘Ca să evităm tot felul de suspiciuni şi de interpretări, i-am cerut doamnei ministru de Finanţe să explice câteva elemente şi principii legate de buget, (…) pornind şi de la faptul că încă nu este adoptat bugetul. Săptămâna viitoare, în şedinţa de Guvern, avem intenţia să îl adoptăm şi atunci o să îl supunem şi consultării publice. Discutăm despre conţinut săptămâna viitoare, după ce e adoptat. Mâine (joi – n.r.), după şedinţa de Guvern, doamna ministru o să vină cu câteva principii pe care ne bazăm în structurarea bugetului. Nu vreau să intru acum în detalii, însă, aşa cum am spus la instalarea Guvernului, Guvernul va lucra aproape cu Parlamentul, pentru că avem nevoie de votul Parlamentului şi atunci este firesc să avem explicaţii chiar şi în faza aceasta de draft. Deci e încă vorba despre un proiect care nu e adoptat de Guvern’, a precizat miercuri Cioloş, la Senat.

Acesta a adăugat că, în conturarea proiectului bugetului pe anul 2016, se va ţine cont de modificările Codului fiscal, aprobate de către Parlament.

‘Am spus public că avem intenţia să construim bugetul în aşa fel încât să ţinem cont de ceea ce a decis Parlamentul deja atât în ce priveşte Codul fiscal, cât şi măririle salariale, dar să şi facem anumite rearanjări ale bugetului atât în interiorul ministerelor, pentru a putea prioritiza proiectele pe care Guvernul şi le propune în programul de guvernare şi în planul de acţiuni sectoriale cu care o să venim în Parlament odată cu bugetul, şi, în acelaşi timp, să punem accentul pe câteva priorităţi legate de investiţii, de educaţie şi de sănătate’, a explicat premierul.

La şedinţa solemnă a Senatului consacrată Zilei Naţionale de miercuri, premierul a afirmat că eforturile Guvernului se vor îndrepta în anul 2016 spre construcţia unui proiect de ţară coerent, realizat în consultare cu cetăţenii şi societatea civilă, dar mai ales cu sprijinul mediului politic dornic de reformă.

‘Intrăm într-un an crucial pentru România, anul în care eforturile unui Guvern neafiliat politic, dar care mizează pe sprijinul partidelor politice şi pe cel al instituţiilor majore – care sunt Preşedinţia şi Parlamentul – se vor îndrepta spre construcţia unui proiect de ţară coerent, realizat în consultare cu cetăţenii şi societatea civilă, dar mai ales cu sprijinul mediului politic dornic de reformă’, a precizat Dacian Cioloş.

Potrivit acestuia, proiectul de ţară va viza modernizarea statului şi va avea ca ţintă întărirea statului de drept.

‘Acest proiect de ţară va viza modernizarea statului, crearea condiţiilor pentru folosirea superioară a resurselor de dezvoltare, fie că ele provin din bugetul de stat, din fonduri europene, din investiţii de capital românesc sau investiţii străine. Acest proiect va avea ca ţintă şi întărirea statului de drept şi consolidarea participării publice la conducerea proceselor de schimbare şi modernizare. (…) Va fi un an în care, pentru a profita de repornirea motoarelor dezvoltării sociale şi economice ale României, va trebui să acceptăm schimbarea ca regulă pentru evoluţie şi pentru a profita de această oportunitate’, a mai spus Cioloş.

Premierul a subliniat că mandatul acestui Guvern are ca miză o nouă atitudine a autorităţilor statului.

‘Mandatul acestui Guvern are ca miză o nouă atitudine a autorităţilor statului. Avem intenţia să formăm împreună o administraţie mai puternică, mai eficientă şi, mai ales, mai adaptată aşteptărilor legitime ale cetăţenilor. Acesta este drumul prin care o Românie mai europeană va contribui la bunăstarea cetăţenilor săi. Vom miza pe economie, pe educaţie, pe servicii sociale îmbunătăţite, pe cultură, dar şi pe o armată în plin proces de modernizare într-un proiect coerent de securitate’, a adăugat Cioloş.