Dacian Cioloş l-a eliberat pe Alexandru Răzvan Cuc din funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor

Economica.net
30 05. 2016
cuc_32884200

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Surse oficiale susţin că Alexandru Răzvan Cuc, numit secretar de stat de fostul premier Victor Ponta în octombrie anul trecut, ar fi participat la o activitate electorală.

Încă dinainte de a începe campania electorală, premierul anunţa că le-a pus în vedere secretarilor de stat rămaşi din Cabinetul anterior să nu facă politică de partid, iar prefecţilor şi subprefecţilor care au intenţia să participe în alegeri le-a cerut să renunţe la funcţie.

‘În cea mai mare parte, secretarii de stat au fost schimbaţi şi celor care au rămas le-am pus clar în vedere că, indiferent dacă aparţin sau nu unui partid politic, pe perioada mandatului acestui Guvern le cer să nu facă politică de partid, dacă vor să rămână în Guvern ca şi secretari de stat. Acolo unde voi constata că sunt secretari de stat care doresc să facă politică de partid îi voi invita să facă în partide şi nu în Guvern. Acesta a fost un mesaj foarte clar pe care l-am transmis’, declara Cioloş, pe 8 februarie, la ”Ora prim-ministrului” în Camera Deputaţilor.