Dacris s-a relocat în 4.000 mp din parcul logistic Logicor Mogoşoaia

Importatorul și distribuitorul de birotică, papetărie și soluții complete pentru birouri Dacris și-a relocat activitatea într-un spatiu nou de 4.000 mp, în parcul logistic Logicor Mogoșoaia unde își va desfășura activitatea de depozitare, logistică și office. Relocarea a fost intermediată  de Dunwell, agenție de consultanță imobiliară specializată în sectorul industrial.
Economica.net - J, 01 oct. 2020, 06:09
Dacris s-a relocat în 4.000 mp din parcul logistic Logicor Mogoşoaia

Mutarea din cele 4 depozite deținute de Dacris în Otopeni, care vor fi păstrate pentru proiecte speciale, în Parcul Logistic Logicor Mogoșoaia, a survenit ca un pas firesc într-un an imprevizibil din punct de vedere al obiceiurilor de consum.

„Avem nevoie de unitate, eficientizarea activității și a costurilor umane și de manipulare. Astfel, ne-am extins într-un spațiu nou, în care să ne putem organiza rapid și să putem răspunde în cel mai scurt timp cererilor primite de la clienții noștri. Așa am și reușit să ne păstrăm business-ul pe trend ascendent de-a lungul anilor, în paralel cu digitalizarea în multiple domenii: suntem foarte atenți la nevoile clienților noștri, fie că e vorba de B2B sau distribuitori. Flexibilitatea și adaptabilitatea ne-au adus și ne ajută să ne menținem în top. Ne-am bucurat să descoperim că Dunwell lucrează pe aceleași principii și luarea deciziei de a ne muta a fost una facilă în momentul în care am înțeles avantajele pentru viitorul Dacris și modul în care relocarea se pliază perfect pe planurile noastre”, a declarat Lidia Fati, Co-Fondator Dacris.

Potrivit lui Daniel Cautiș, managing partner Dunwell, piața de industrial trece printr-o perioadă de stabilitate și creștere.

„Avem new entries care văd potențialul de creștere al României și vin cu start-up-uri care necesită depozitare. Am putut observa creșteri semnificative, în special în sectoare precum IT&C și retail”, susține acesta.

Experții Dunwell subliniază că trecerea de la comerțul tradițional la e-commerce s-a observat imediat prin cereri de spații temporare, extinderi preconizate bazate pe schimbări de comportament ale cumpărătorilor, iar relocările din clădirile de clasa B în clasa A sunt foarte în vogă și, în paralel, cresc IMM-urile, care fie se relochează în spații de clasa A, fie caută spații built-to-own, bazându-se pe fondurile europene.

Te-ar mai putea interesa și
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump. Supriza s-ar putea să fie mare
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump. Supriza s-ar putea să fie mare
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump? În mod normal ar trebui ca răspunsul să fie SUA, având în vedere că de acolo vine inițiativa, dar între timp......
Papa Leon al XIV-lea a reintrodus bonusul de conclav, anulat în 2013 de Papa Francisc
Papa Leon al XIV-lea a reintrodus bonusul de conclav, anulat în 2013 de Papa Francisc
Papa Leon al XIV-lea a reluat o mai veche tradiţie a Vaticanului asociată cu alegerea unui nou suveran pontif şi le-a ...
Trump anunță că susține fuziunea dintre Nippon Steel și U.S. Steel. Acțiunile companiei americane au crescut puternic după declarația președintelui
Trump anunță că susține fuziunea dintre Nippon Steel și U.S. Steel. Acțiunile companiei americane au crescut puternic ...
Președintele american Donald Trump și-a exprimat vineri sprijinul pentru oferta de 14,9 miliarde de dolari făcută de ...
INHGA: Cod portocaliu de viituri până duminică după-amiaza pe râurile din opt județe
INHGA: Cod portocaliu de viituri până duminică după-amiaza pe râurile din opt județe
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod portocaliu de ...