Daea: Agricultura românească are peste 209.000 de tractoare, faţă de 128.000 în 1989

Economica.net
31 10. 2018
tractoare_agricole_case_jx_14f481_17305100

„Îmi propun să vin cât mai curând la dumneavoastră, pentru că merită să discutăm cât mai atent, să vedem ce putem face împreună şi să desenăm un drum al industriei de tractoare româneşti cu începutul de la Reghin, ceea ce este extraordinar. Aş sta până mâine dimineaţa lângă acest tractor, pentru că merită efortul acestor oameni care, iată, puşi în situaţia în care să analizeze încotro să o luăm, dânşii au găsit calea de succes. Mă bucur că nu e cu nimic mai prejos decât oricare alt tractor care se află pe platforma asta expoziţională. Este un moment de satisfacţie pentru toţi românii. Era un deziderat al nostru, pentru că era un domeniu în care eram competitivi şi unde piaţa externă era populată de tractoare şi agregate româneşti”, a afirmat miercuri Petre Daea.

IRUM Reghin a prezentat marţi, la Bucureşti, primul tractor agricol fabricat în România, după o pauză de 10 ani, cu ajutorul unei investiţii de 4 milioane de euro, preţul de vânzare plecând de la 34.500 de euro.

Întrebat de un jurnalist dacă va susţine un program „Rabla” pentru tractoare în vederea retehnologizării agriculturii româneşti, ministrul a dat asigurări că împreună pot fi găsite soluţii „ca să facem ceea ce trebuie pentru industria din România”.

„Trebuie să discutăm aceste lucruri în amănunt, pentru că este nevoie de a produce în ţară tractoare. Ştim să le facem: iată dovada. Am rămas impresionat că a repatriat un specialist de mare valoare care a lucrat în altă parte. Iată că s-a exportat inteligenţa şi acum o aducem acasă. E bine, pentru că văd peste tot această dorinţă formidabilă de a reveni la obârşie”, a adăugat ministrul, referindu-se la unul dintre inginerii români de la IRUM Reghin, care s-a reîntors în ţară după ani buni în care a lucrat peste hotare.

Şeful MADR a susţinut, totodată, că dotarea tehnică a agriculturii arată „incomparabil mai bine ca în 1989”, oferind chiar câteva cifre în acest sens, chiar dacă producătorul român de tractoare a susţinut în conferinţa de lansare a produsului că acestea sunt vechi, de pe vremea comunistă, iar costurile de întreţinere sunt extraordinar de mari.

„În 1989, încheiam inventarul tractoarelor la sfârşitul anului cu 128.000 de tractoare, iar la această dată agricultura ţării româneşti are peste 209.000 tractoare, tractoare diferite din punct de vedere al puterii şi al capacităţii de lucru. (…) Dotarea pe care o au fermierii la această dată, dar şi datorită muncii şi sprijinului prin PNDR, pentru că numai în ultimii doi ani, în anii 2017 şi 2018, în satele româneşti au intrat peste 6,3 miliarde de euro, toate se văd în câştigul fermierilor, în producţiile pe care le-au obţinut, se vede în câmp. Când porniţi pe orice cale de acces, în orice zonă a ţării puteţi vedea tractoare lucrând pe care nu le-am ştiut înainte de 1989”, a mai spus Daea. El afirmă că există preocuparea în viitor de a înlocui tehnica, pentru că „este natural şi obligatoriu”. „Natural pentru că suntem în altă situaţie faţă de 1989 şi obligatoriu pentru că avem o competiţie acerbă şi merită să investim şi să lucrăm pentru a ne menţine în această competiţie”, a subliniat oficialul român.

Întrebat dacă ştie să conducă un tractor având în vedere că este inginer agronom, el a răspuns răspicat: „Eu ştiu să conduc tractoare. E viaţa mea. Lăsaţi-mă să mă duc în câmp şi vă demonstrez. Asta e preocuparea mea, sunt inginer agronom, credeţi-mă că nu am pierdut acest simţ, ci dimpotrivă, s-a dezvoltat. Eu nu am nevoie de aer condiţionat (în tractor n.r.), pentru că eu am mers cu batista la nas de-a lungul activităţii mele, am mers cu hârtia de ziar făcută capişon. Acum este distracţie pe un tractor cu elemente de astea moderne care evident din punct de vedere ergonomic sunt necesare”, a adăugat ministrul.

Deşi a fost rugat de jurnalişti să urce în tractor, Daea nu s-a lăsat ispitit de ofertă. El a fost servit cu o ţuică şi brânză de Reghin, pe care însă nu le-a degustat, replicând că „se uita soarele în gura mea şi cu toate aparatele astea înspre mine…”.

„Ţăranul sărac din Vrancea”, care anul trecut i-a oferit un cadou inedit cu ocazia lansării programului #Alegeoaia, un balot de lână plini de ciulini, a tăiat calea ministrului şi în acest an, oferindu-i de această dată un ciorchine imens de struguri.

„Ia uite că m-a găsit şi aici. Hai să îţi dau şi eu matale o ţuică. Bogdaproste”, a spus ministrul, luând strugurii primiţi şi adăugând „mata te-ai mai înpiciorogat faţă de anul trecut”.

„Domnule ministru, să daţi (strugurii n.r.) celor care primesc ajutor social, să îndulcească banii, pentru că eu am 31 de hectare şi un sfert de recoltă mi-a rămas pe câmp, pentru că nu am avut cu ce să culeg. Nu mai muncesc acei oameni. Este un dezastru. Haideţi să ne întâlnim la minister, agricultura are nevoie de legi noi. Haideţi să modificăm legea. Eu am rămas prieten cu toţi miniştrii şi vreau să rămân şi cu dumneavoastră. Vreau să rămân, nu trebuie să ne certăm, pentru că fără agricultură nu trăieşte nici furnica aia mică. Şi avem datoria să lăsăm ceva la tineretul ăsta”, a spus răspicat producătorul, care este şi preşedinte al Cooperativei „Ţăranul sărac”, dar şi un răsfăţat al televiziunilor, după cum chiar el afirma, fiind prezent „cu oaia, cu berbecul şi cu căţelul”.

Ulterior, Daea a vizitat tot un stand al unui producător de tractoare,Titan Machinery, pe care l-a anunţat că are concurenţă în piaţă, degustând totodată miere şi alte produse oferite de expozanţi.

Ministrul Agriculturii a făcut un tur al expoziţiei şi împreună cu omologul său din Finlanda, Jari Leppa, şi ambasadorul Finlandei în România, Paivi Pohjanheimo, a vizitat din nou standul tractorului românesc de la Reghin şi cel al Asociaţiei Producătorilor de Salam de Sibiu.

Din păcate, animalele lipsesc cu desăvârşire de la ediţia din acest an a Târgului Indagra din cauza evoluţiei pestei porcine africane pe teritoriul României, care a închis toate târgurile de animale.