Daea: Așteptăm aprobarea Comisiei Europene pentru acordarea ajutorului către fermierii afectati de secetă
„Din data de 2 februarie anul acesta, am transmis la Comisia Europeană mecanismul pe care noi l-am agrementat la nivelul ţării pentru a lua aprobarea de la Comisie, întrucât este un ajutor de stat. Noi aşteptăm ca în zilele următoare să vină o asemenea aprobare. Avem actul normativ, vom da drumul pe calea aceasta de aprobare juridică, în aşa fel încât şi aceşti bani să vină pentru culturile care au fost afectate anul trecut şi au fost însămânţate în primăvara anului trecut.
Sigur că în funcţie de aprobarea care va veni de la Comisia Europeană, de atunci apreciem noi că în jur de 30-35 de zile pot ajunge banii la fermieri”, a spus Daea, după întâlnirea cu reprezentanţii fermierilor care au protestat în Capitală.
Acesta a precizat că, pentru calamitate, suma prevăzută în documentul transmis Comisiei Europene este de 870 milioane de lei.
Fermierii au organizat vineri proteste în mai multe judeţe din ţară şi în Capitală, nemulţumiţi de soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar românesc, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina.
În Bucureşti, protestul a început la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene, ulterior fermierii deplasându-se la sediul Ministerului Agriculturii, unde au cerut să discute cu ministrul Petre Daea.