Daea, întrebat cât mai este până la declararea stării de calamitate: Nu suntem departe. Suntem în interiorul procedurii de a stabili calamităţile

13 07. 2022
daea 457789756544

Petre Daea a fost întrebat, marţi, la Antena 3, dacă va declara sau nu stare de calamitate în România.

“Inginerul Daea constată, eu nu declar. Constată existenţa unui factor care a determinat calamitarea produsului, motiv pentru care am intrat în tiparul legal pentru a constata la faţa locului, prin comisiile stabilite de către prefect, prin ordinul prefectului, stabilindu-se concret la faţa locului, ce cultură este, ce suprafaţă este în tarlaua respectivă, care este gradul de afectare? Şi aici avem trei praguri. Avem situaţii în care culturile nu sunt afectate sau sunt afectate puţin, dar nu este într-un procent mai mare de 50 la sută, sunt situaţii când acele culturi sunt afectate într-un procent mai mare şi sunt situaţii, astea ne interesează acum, când culturile sunt distruse pur şi simplu”, a explicat Petre Daea.

El a precizat că a iniţiat demersurile pentru ca fermierii să poată decide ceea ce se va întâmpla cu cultura respectivă.

“În momentul în care am ajuns în Bucureşti, împreună cu colegii, secretarii de stat, ne-am aşezat la masa de lucru, am proiectat actul normativ, l-am semnat astăzi cu ministrul Bode, a plecat la Monitorul Oficial, am avut videoconferinţă cu toate structurile din ţară, le-am transmis ce am făcut, le-am dat liber să decidă fermierul şi să păstreze o suprafaţă de 5 la sută din tarlaua respectivă, ca să fie probă martor pentru executarea proceselor verbale de constatare a calamităţi şi pentru a nu fi penalizaţi de către APIA să-şi piardă subvenţia. Este primul pas concret pe care l-am putut face şi pe care l-au cerut fermierii”, a mai afirmat ministrul Agriculturii.

Întrebat cât de departe suntem până la constatarea din punct de vedere legal a stării de calamitate, Petre Daea a răspuns: “Nu suntem departe. Suntem în interiorul procedurii de a stabili calamităţile pentru că prin procesele verbale noi ce facem? Constatăm, măsurăm, fenomenul este definit. Este secetă pedologică. Eu, ca agronom, specialiştii în domeniu constată că această secetă pedologică a avut efecte negative asupra plantei respective. A distrus-o pur şi simplu”.

El a mai fost întrebat dacă până la sfârşitul lunii iulie starea de calamitate va fi constatată în România.
“Eu declar un singur lucru. Că fac ceea ce trebuie în spaţiul juridic pe care îl am şi constat la faţa locului gradul de afectare a culturii. După această etapă vom vedea ce înseamnă din punct de vedere al impactului asupra zonelor respective. Nu toată ţara este aşa. Va fi pe zone. Şi vă spun un lucru, vom avea pâine. Sunt pierderi de recoltă, dar nu peste tot. Acolo unde s-a obţinut o producţie mai mică, calitatea este mai bună. Este o regulă agronomică aici. În momentele acestea de secetă, calităţile bobului de grâu sunt mai bune”, a mai transmis Petre Daea.

El a mai declarat că nu există un fond special pentru calamităţi la Ministerul Agriculturii.