Daea: Jocul pieţei a permis scumpirea ouălor, dar acest mod de a câştiga rapid a fost doar efemer

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că nu a fost niciun fel de criză a ouălor, ci au fost "interpretări diferite şi interese diferite". "Jocul pieţei a permis aceste scumpiri, dar acest mod de a câştiga rapid a fost doar efemer", a spus Daea, declarându-se mulţumit că preţul ouălor s-a stabilizat.
Economica.net - sâm, 03 feb. 2018, 15:38
Daea: Jocul pieţei a permis scumpirea ouălor, dar acest mod de a câştiga rapid a fost doar efemer

Însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu şi de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, Petre Daea, aflat sâmbătă la Buzău în cadrul campaniei de promovare „Alege oaia!”, a vizitat standurile amenajate în parcarea Kaufland de către fermieri şi producători tradiţionali, cumpărând de la ei carnaţi, pastramă şi dulceaţă.

Înainte de a sosi la târgul organizat în parcarea Kaufland Buzău, ministrul Agriculturii a vizitat şi Piaţa Centrală a oraşului Buzău, abatorul de păsări CocoRico de la Gălbinaşi, dar şi o fermă de porci. „Am văzut o unitate excepţională, de top în Europa, CocoRico, care abatorizează 48 de milioane de pui în sistem integrat şi bine structurat. Am văzut si un nucleu de porci Mangaliţa foarte valoroşi, un nucleu pe care putem sa ne bizuim”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

El a mers apoi la magazinul Kaufland deschis la Buzău în urmă cu două zile şi a trecut pe la sectorul cu carne de oaie, dar şi pe la cel de lactate, de unde a cumpărat o cutie de smântână românească.

„Suntem atenţi la episoadele de prezentare în fiecare capitală de judeţ. Vom merge şi în alte judete şi mă bucur că şi reţelele de comercializare, cum este şi Kauflandul, s-au angajat împreună cu crescătorii de ovine să prezinte aceste produse care merită sa fie pe rafturile supermarketurilor. Este un lucru bun că a început aceasta relaţie pentru faptul că anul trecut am lansat programul legat de carnea de porc românească în lanţurile de magazine, iar acum, discutând cu conducerea, am aflat că dau prin reţea peste o mie de porci crescuţi în România. Interesul nostru e să producem în ţară cât mai mult şi să valorificam tot în România, şi pentru sprijinul pe care îl acordăm astfel producătorilor, şi pentru faptul că produsele noastre sunt unele bune şi merită consumate”, a spus Petre Daea.

Ministrul s-a referit şi la preţul ouălor şi s-a arătat mulţumit că „s-a stabilizat în jurul valorii de 50 de bani”.

„Un ou costă acum mai puţin de 50 de bani. Nu a fost niciun fel de criză, ci au fost interpretări diferite, interese diferite. Jocul pieţei a permis aceste scumpiri, iar acest mod de a câştiga rapid a fost doar efemer”, a declarat Petre Daea.

Te-ar mai putea interesa și
Garsoniera de 27 mp și un sfert de milion de euro din Cluj-Napoca. Cum arată și unde e
Garsoniera de 27 mp și un sfert de milion de euro din Cluj-Napoca. Cum arată și unde e
O garsonieră din centrul orașului Cluj-Napoca poate candida la titlul de cea mai scumpă locuință din România. Garsoniera a devenit virală pe Internet datorită prețului cerut. Pentru o......
Prelungirea Ghencea: Start lucrări la tronsonul de lângă Pasajul Domneşti
Prelungirea Ghencea: Start lucrări la tronsonul de lângă Pasajul Domneşti
Secretarul de stat in Transporturi Irinel Ionel Scrioşteanu a anunțat joi startul lucrărilor la tronsonul de lângă Pasajul ...
Update: Ferma aparține danezilor de la Premium Porc Group (Surse). Un focar de pestă porcină africană a fost depistat la o fermă din localitatea Fântânele, județul Constanța. 49.000 de animale vor fi sacrificate
Update: Ferma aparține danezilor de la Premium Porc Group (Surse). Un focar de pestă porcină africană a fost depistat ...
Update: Proprietara fermei de porci unde a fost depistat un focar de pestă porcină africană este compania Premium Porc ...
Direcţia de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din cadrul ANPC a preluat sarcina de a primi reclamațiile privind serviciile financiar-bancare, după decizia ÎCCJ privind CSALB
Direcţia de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din cadrul ANPC a preluat sarcina de a primi reclamațiile privind serviciile ...
Consumatorii care întâmpină dificultăţi în relaţia cu operatorii economici financiar-bancari se pot adresa Direcţiei ...