Daea: Nu am în vedere plafonarea preţurilor la produse alimentare

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat joi că nu are în vedere plafonarea preţurilor la alimentele de bază, deşi au apărut astfel de informaţii în presă, şi a adăugat că este important ca instituţiile abilitate să pună în aplicare prevederile legale pentru verificarea produselor de pe piaţă.
Economica.net - joi, 03 ian. 2019, 16:43
Daea: Nu am în vedere plafonarea preţurilor la produse alimentare

„Nu am în vedere plafonarea preţurilor la produse alimentare. Am văzut şi eu o asemenea interpretare şi am citit-o şi eu în presă. Trebuie să fim foarte atenţi şi foarte echilibraţi. Trebuie să punem în aplicare prevederile legale pe care le avem, să le urmărim, aşa cum este şi acest control făcut la agenţii economici, care se face în fiecare zi de către instituţiile statului abilitate. Să nu credeţi că ne-am trezit peste noapte cu dorinţa asta. Tot timpul verificăm în baza legilor pe care le avem. Aici sunt patru instituţii ale statului care au contingenţă cu domeniul, motiv pentru care am creat şi această platformă de colaborare, pentru a vedea în primul rând cât mai mult şi cât mai bine situaţia din teren şi în al doilea rând, în momentul în care cele patru instituţii şi altele văd că lucrurile se pot îndrepta şi prin modificarea legislaţiei facem şi acest lucru”, a spus Petre Daea, întrebat dacă are în vedere plafonarea preţurilor la alimentele de bază aşa cum s-a întâmplat şi în Franţa.

Şeful MADR a subliniat că este o preocupare permanentă pentru sănătatea oamenilor şi faţă de consumatori, iar în acest sens „ANSVSA veghează de la grajd până la raft”.

„Este ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru siguranţa Alimentelor n.r) care veghează de la grajd până la raft şi aplică măsuri specifice în baza unor acte normative existente, a unor proceduri care îşi au sorgintea în regulamente şi directive europene, în aşa fel încât lucrurile să meargă într-o direcţie bună. Acum aţi putut vedea situaţia care este pe etichetă şi ce este în interior, iar lucrurile acestea trebuie să dispară”, a adăugat şeful MADR.

Întrebat dacă se gândeşte măcar la o astfel de măsură de plafonare, el a răspuns: „Mă gândesc la multe, dar la asta nu, deocamdată”.

În privinţa solicitării trimise către Consiliul Concurenţei privind realizarea unei analize a preţurilor de pe piaţă, Daea nu a confirmat, dar nici nu a infirmat acest lucru, oferind un răspuns evaziv.

„Tot timpul facem analize şi interpretări, inclusiv cu ajutorul dumneavoastră de fiecare dată când ne puneţi întrebări şi vă dăm răspunsurile ca atare. Vi le dăm şi astăzi în aşa fel încât şi dumneavoastră să fiţi informaţi şi noi satisfăcuţi de faptul că am comunicat direct şi nemijlocit cu populaţia”, a răspuns ministrul Agriculturii.

Recent, site-ul G4Media scria că Ministerul Agriculturii analizează măsurile luate de alte state, cum ar de Franţa, pentru limitarea creşterii exagerate a preţurilor unor produse de bază, care să dezechilibreze piaţa naţională, în vederea adoptării de măsuri similare, dar care să nu afecteze consumatorul, citând un răspuns oficial dat de ministrul Agriculturii, Petre Daea, unui parlamentar.

Te-ar mai putea interesa și
Compania de tehnologie financiară Ebury se extinde în statele baltice prin achiziția furnizorul lituanian de plăți internaționale ArcaPay
Compania de tehnologie financiară Ebury se extinde în statele baltice prin achiziția furnizorul lituanian de plăți internaționale ...
Ebury, firma globală de tehnologie financiară care sprijină întreprinderile mici și mijlocii să comercializeze și să se dezvolte la nivel internațional, anunță că a încheiat un acord......
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
Societatea J.T. Grup Oil S.A. i-a anunțat astăzi pe investitorii de Bursa de Valori București că a finalizat achiziționarea ...
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
În premieră în acest sezon rece, fluxul de gaze de la granița dintre România și Ungaria s-a inversat, astfel că acum ...
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană intenţionează să propună interzicerea importurilor de aluminiu primar rusesc ca parte a celui de-al ...