Daea: PAC trebuie să rămână comună, nu doar declarativ, ci şi la nivel de aplicare concretă în toate statele membre ale UE

Politica agricolă comună (PAC), cea mai integrată politică europeană, trebuie să rămână comună, nu doar declarativ, ci şi la nivel de aplicare concretă în toate statele membre ale Uniunii Europene (UE), a declarat, luni, la Bruxelles, ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o conferinţă organizată de Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE. 
Economica.net - lun, 13 mai 2019, 15:37
Daea: PAC trebuie să rămână comună, nu doar declarativ, ci şi la nivel de aplicare concretă în toate statele membre ale UE

„Sunt desigur necesare atât creşterea ambiţiilor de mediu, cât şi un buget consistent, care să permită îndeplinirea obiectivelor PAC ce vizează stabilirea unui sector agricol inteligent, rezilient şi diversificat, în măsură să asigure o producţie agricolă durabilă, combaterea schimbărilor climatice şi venituri decente pentru agricultorii care livrează bunuri publice esenţiale pentru societate.

Sporirea sprijinului pentru tinerii fermieri în contextul reformei PAC este deosebit de importantă şi, conform propunerii Comisiei, susţinută prin măsuri concrete, îmbunătăţite”, a precizat Petre Daea în cadrul Conferinţei privind Politica Agricolă Comună şi provocările pentru tinerii fermieri europeni.

Şeful MADR susţine că tinerii fermieri trebuie sprijiniţi prin măsuri de intervenţie adecvate, coerente şi eficiente, pe ambii piloni ai Politicii Agricole Comune (PAC), pentru că ei „sunt şi vor fi nucleul politicilor pe care împreună le definim la nivel european”.

Tematicile abordate în cadrul conferinţei organizate de Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE au fost: noua viziune a PAC şi tinerii fermieri europeni, care vizează soluţii reale de creştere a competitivităţii, inclusiv prin utilizarea digitalizării, inovării, rezultatelor cercetării etc.

De asemenea, în opinia ministrului român Agriculturii, accesul tinerilor fermieri la capital, la terenuri şi la credite reprezintă la ora actuală cea mai mare provocare pentru tinerii agricultori.

„Sunt convins că aţi evidenţiat soluţii care vizează agricultura de precizie şi digitalizarea, însă tinerii fermieri trebuie susţinuţi prin crearea infrastructurii necesare, care are la bază cercetarea şi inovarea, şi care este în măsură să le permită creşterea competitivităţii şi viabilităţii economice, pentru a face astfel faţă provocărilor multiple. Consider că este necesară o regândire a rolului cercetării agronomice, inclusiv în ce priveşte tehnologiile menite să asigure creşterea necesară a producţiei pentru a asigura hrana unei populaţii globale în creştere continuă, dar mai ales la combaterea durabilă a bolilor şi dăunătorilor prin reducerea utilizării produselor chimice. Un rol esenţial îl are însă stimularea aplicării rezultatelor cercetării şi inovării la nivelul cât mai multor fermieri pentru a le permite creşterea eficienţei şi durabilităţii producţiei”, a spus Petre Daea.

Şeful MADR a subliniat că fără asigurarea unui buget corespunzător, Comisia Europeană riscă să rateze „atingerea obiectivelor ambiţioase ale reformei PAC”.

„Fără nicio îndoială, PAC asigură o valoare adăugată importantă economiei Uniunii Europene, susţinând însă şi obiective cheie ale ONU (SDG) şi ale Acordului de la Paris, însă fără asigurarea unui buget corespunzător riscăm să ratăm atingerea obiectivelor ambiţioase ale reformei PAC, cu efecte grave pentru mediu, societate şi mediul rural. Bugetul PAC reprezintă de altfel o componentă de interes major în viitorul Cadru Financiar Multianual (2021-2027). Astfel, având în vedere propunerea de a creşte ambiţiile de mediu pentru o politică agricolă mai bine adaptată exigenţelor noilor realităţi şi care să răspundă în mod adecvat nevoilor statelor membre”, a menţionat Daea.

Nu în ultimul rând, ministrul Agriculturii a arătat că Preşedinţia României face eforturi pentru gruparea, până la finalul mandatului său, a abordării generale parţiale asupra întregului pachet legislativ al reformei PAC.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...