Daea: Peste 300 de producători de roşii înscrişi în programul ‘Tomate’ au ieşit deja pe piaţă

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat, sâmbătă, la Satu Mare, că sunt deja peste 300 de producători de roşii care beneficiază de subvenţie prin programul 'Tomate' care au ieşit deja pe piaţă, în perioada de extrasezon.
Economica.net - sâm, 20 mai 2017, 09:51
Daea: Peste 300 de producători de roşii înscrişi în programul 'Tomate' au ieşit deja pe piaţă

‘Deja avem pe piaţă foarte mulţi producători, sunt peste 300 care au ieşit cu produsele în perioada aceasta de extrasezon, creând astfel o variantă în concurenţa pe piaţă între produsele străine, care evident că vin atunci când piaţa este goală şi consumatorii o cer. Astăzi, în România, s-au adus pe piaţă peste 500 de tone de tomate, noi prognozăm că în extrasezon putem aduce 5.000 de tone de tomate în primul ciclu. Am avut în vedere şi faptul că pragul termic din acest an a fost diferit faţă de anul trecut, a fost o perioadă mai rece şi atunci am luat măsura de a prelungi perioada de depunere a documentaţiei, pentru a avea acces la sumele stabilite pentru cei care au luat în seamă acest program şi s-au angajat. Spun că l-au luat în seamă, pentru că sunt peste 6.800 de producători care au accesat această formă de sprijin, sunt peste 6.800 de fermieri care s-au înscris în registrul unic pentru tomate şi, evident, ei aşteaptă în urma acestui succes de început şi recompensa financiară, înţelegându-se cei 3.000 de euro la cei 1.000 de mp’, a declarat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii efectuează sâmbătă o vizită în judeţul Satu Mare, el având programată o întâlnire cu fermierii, o vizită la o plantaţie de goji şi participarea la Festivalul Căpşunilor din localitatea Halmeu.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...