Daea: România va avea pentru prima dată în istorie trei ani agricoli buni unul după altul
„România va avea pentru prima dată în istoria existenţei sale trei ani agricoli buni unul după altul. Este un lucru excepţional pentru fermieri, nemaiîntâlnit, pentru că în 2017 am avut 9 recorduri istorice, în 2018 am avut şase şi acum spun că nu ne mai dăm jos de pe podiumul UE, pentru că fermierii s-au dotat, au îndemânarea necesară tehnologică, respectă tehnologiile, bravo lor, se luptă în condiţii extraordinare, iar statul este aproape cu subvenţiile şi la timp”, a precizat Petre Daea, la TVR 1.
În 2018, România a înregistrat o recoltă totală de cereale de aproximativ 32 de milioane de tone, clasându-se pe locul trei în Uniunea Europeană (UE), după Franţa şi Germania.
La porumb boabe, România a fost pentru al doilea an consecutiv pe prima poziţie din UE, cu o recoltă totală de 19 milioane de tone, în creştere cu aproape 33% faţă de 2017 şi un randament de 7,8 tone/hectar, devansând Franţa, care a obţinut 12,59 milioane de tone anul trecut.
În ceea ce priveşte producţia de grâu, ţara noastră a ocupat poziţia a 4-a în UE, cu 10,27 milioane de tone, un plus de 2,36% faţă de 2017 şi o medie de 4,8 tone/ha. Recolta de floarea soarelui a urcat la 3,35 milioane de tone în 2018, fiind mai mare cu 15,01% faţă de 2017, la un randament de 2,9 tone/ha. Aceste date au poziţionat România din nou pe primul loc în UE.
În 2017, recolta totală de cereale anunţată de autorităţi a fost de aproape 27 de milioane de tone, adică 1,4 tone pentru fiecare român.
Producţia de grâu, secară şi triticale a fost de circa 10 milioane de tone, cea de rapiţă de 1,7 milioane de tone, iar la floarea-soarelui – 3,167 milioane de tone – mai mare cu peste un milion de tone faţă de recolta anului 2016, când România s-a aflat pe primul loc în Uniunea Europeană (UE), atât la suprafaţa cultivată cu floarea soarelui cât şi la producţie, cu un total de 1,95 milioane de tone de pe 1,01 milioane hectare.
Recolta de porumb boabe a fost de 14,5 milioane de tone cu o medie de aproape 6 tone la hectar.
În 2017, recordurile din vegetal s-au ţinut lanţ: grâu, rapiţă, mazăre, orz, floarea-soarelui, soia, porumb, cartofi şi struguri.