Daea: Vom ajunge la 70 de şantiere în sistemul de irigaţii în toată ţară

Schimbările climatice sunt o realitate şi nu o ficţiune, a declarat joi, în timpul unei vizite efectuate în judeţul Iaşi, ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a adăugat că până la sfârşitul anului vor fi irigate două milioane de hectare de teren din ţară.
Economica.net - J, 28 feb. 2019, 14:04
Daea: Vom ajunge la 70 de şantiere în sistemul de irigaţii în toată ţară

„Noi trebuie să punem în operă cele două milioane de hectare să le irigăm până în 2020, în aşa fel încât să avem stabilitatea producţiei, să redăm posibilitatea fermierilor să folosească apa aceasta. Iată, aici e Prutul, îl aruncăm pe câmp, cum îmi place mie să spun, dincolo e Siretul, în partea de sud a ţării e Dunărea, în centrul ţării e Arieşul. Peste tot acolo unde avem această minune, această apă dumnezeiască, să o folosim pentru irigatul plantelor şi, evident, să o ducem în procesul de producţie pentru a avea câştig atât ţara cât şi fermierii”, a spus ministrul Petre Daea, în timpul unei vizite la amenajarea de irigaţii Tabăra – Trifeşti – Soloneţ din judeţul Iaşi.

Cu această ocazie, ministrul a declarat că deşi în prezent sunt 40 de şantiere de amenajare a sistemelor de irigaţii, doreşte să mai înfiinţeze alte 30.

„Vom ajunge la 70 de şantiere în sistemul de irigaţii în toată ţara, acolo unde au fost sisteme de irigaţii iar acum sunt într-o anumită stare de degradare şi nu mai au posibilitatea folosirii cu randament convenabil. (…) Voi urmări la faţa locului modul în care se execută sistemul de irigaţii”, a subliniat ministrul Agriculturii.

Conform declaraţiilor sale, în judeţul Iaşi este un nod de amenajare hidrotehnic extrem de important.

„Suntem în partea de sud a Soroneţului. Vom merge şi în partea de nord. Aici au început lucrările, acolo vor demara în august. Aici înlocuim partea aceasta de aspiraţie pentru a se putea executa lucrările care sunt stabilite prin proiect. Schimbăm toate cele 12 agregate de pompare, le punem în funcţiune până la campania de irigat”, a afirmat Petre Daea.

Conform ministrului Agriculturii, până pe 15 aprilie lucrările ar trebui finalizate „pentru a putea da apă fermierilor”.

„Le dăm apă şi gratuit, în aşa fel încât să putem ajunge cu acest factor de vegetaţie la rădăcina plantelor şi să obţinem producţii pe care România le speră, fermierii lucrează pentru ele, iar Guvernul acordă sume importante. (…) Aici avem de-a face cu o contribuţie importantă a statului în sistemul de irigaţii”, a declarat ministrul Agriculturii.

El a ţinut să precizeze că statul investeşte şi execută lucrări prin Agenţia de Îmbunătăţiri Funciare.

Ministrul a mai precizat că 40 la sută din suma totală alocată Ministerului Agriculturii este pentru investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
Fără TVA pentru teambuildig. Consultanții fiscali cer Ministerului Finanțelor să clarifice legea, pentru a nu încălca regulile europene
Fără TVA pentru teambuildig. Consultanții fiscali cer Ministerului Finanțelor să clarifice legea, pentru a nu încălca ...
Organizarea unui teambuilding nu ar trebui să fie considerată o prestare de servicii în mod gratuit de către companii, astfel încât să intervină obligația colectării TVA. Camera......
EXCLUSIV Bani pentru autostrăzi. A8, următoarea victimă a constrângerilor bugetare. Frâna pusă UMB
EXCLUSIV Bani pentru autostrăzi. A8, următoarea victimă a constrângerilor bugetare. Frâna pusă UMB
Constrângerile bugetare încep să se răsfrângă din ce în ce mai mult asupra proiectelor de autostrăzi. Dacă până ...
Companiile de stat cu pierderi „cronice” trebuie închise – Bolojan
Companiile de stat cu pierderi „cronice” trebuie închise – Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, că există şi companii de stat cu restanţe la buget destul de importante şi care ...
Ne pregătim să facem rectificarea de buget săptămâna următoare – Bolojan
Ne pregătim să facem rectificarea de buget săptămâna următoare – Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat că va avea luni, la Bruxelles, o întâlnire cu comisarul european pentru Economie şi ...