Daea vrea să trimită cercetători români în Vietnam, unde a fost testat un virus împotriva pestei porcine africane

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat luni că intenţionează să trimită în Vietnam câţiva cercetători români "foarte bine pregătiţi" să colaboreze la realizarea unui vaccin împotriva pestei porcine africane, în condiţiile în care în această ţară a fost testat cu succes un astfel de vaccin.
Economica.net - lun, 29 iul. 2019, 11:00
Daea vrea să trimită cercetători români în Vietnam, unde a fost testat un virus împotriva pestei porcine africane

„Mă preocupă foarte mult acest lucru, motiv pentru care chiar astăzi (luni, n.r.) am dat drumul la o scrisoare către ministrul (Agriculturii n.r.) din Vietnam să îl rog să intrăm cu câţiva cercetători din România, foarte bine pregătiţi, să meargă la grupa de cercetători din Vietnam să colaboreze şi să putem ajunge să realizăm (un vaccin n.r.). Sunt convins că acest lucru va fi posibil, pentru că pe data de 15 aprilie noi am încheiat un memorandum, atât ANAVSA cât şi MADR, cu Ministerul Agriculturii din Vietnam şi pe această direcţie ştiinţifică de colaborare să putem ajunge să lucrăm împreună pentru a ajunge cât mai repede în posesia acestui vaccin. Este extrem de important, dacă vreţi este tema zilei şi a nopţii. Lumea este răvăşită de acest virus. Orice succes cât de mic ar trebui valorificat, amplificat şi evident să fie folosit într-o perspectivă cât mai apropiată cu putinţă”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-un briefing de presă.

El a fost întrebat dacă România este interesată de testele efectuate de cercetătorii din Vietnam referitoare la un posibil vaccin împotriva pestei porcine africane. Ministrul a subliniat că îşi doreşte ca România să intre într-un astfel de dispozitiv de lucru, cu specialişti de la ANSVSA şi ASAS.

„De altminteri, în această sală am stat de vorbă în trei rânduri cu cel mai mare specialist pe care îl are lumea în domeniu şi i-am cerut şi atunci sprijin, iar ieri când a apărut această informaţie am valorificat-o azi dimineaţă cu colegii, spunându-le că este necesar să intrăm imediat în dispozitivul acesta de lucru. Am vorbit şi cu preşedintele ANSVSA şi cu cel de la ASAS, domnul Tabără, să facem repede un colectiv pentru a vedea când putem ajunge la o asemenea înţelegere de colaborare, în aşa fel încât să ne aducem şi noi aportul prin specificitate, prin ceea ce ştim noi despre aceste nenorocit de virus care ne răvăşeşte ţara. E o situaţie grea, pentru care nici unul dintre noi nu trebuie să aibă somn”, a adăugat şeful MADR.

Întrebat cât ar plăti pentru achiziţionarea unui astfel de vaccin, Daea a răspuns: „Ar merita oricât să dăm, din nefericire nu este”.

„Se lucrează la realizarea unui asemenea vaccin, cercetătorii de acolo sunt în laboratorul de cercetare şi au ajuns la anumite rezultate pe care evident vrem şi noi să le cunoaştem si în acelaşi timp să le valorifice întreaga lume. Va fi un succes extraordinar care va fi apreciat de toţi crescătorii şi de toţi cei care sunt afectaţi astăzi, pentru că planeta întreagă este răvăşită de un asemenea virus”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Vietnam a anunţat, recent, că a avut succes cu crearea unui vaccin împotriva pestei porcine africane, care afectează fermele din statul asiatic şi a determinat sacrificarea a aproximativ 10% din efectivele sale de porcine, transmite Reuters.

Pesta porcină africană – care s-a extins către Laos şi Coreea de Nord, după ce a fost detectată în China în august 2018 – a fost pentru prima dată descoperită în Vietnam în februarie şi s-a extins spre fermele din 61 de provincii, din totalul de 63.

Peste 2,9 milioane de porci au fost sacrificaţi în Vietnam, din efectivele de porcine estimate la aproximativ 30 de milioane, a anunţat ministrul Agriculturii, Nguyen Xuan Cuong. „Cred că suntem pe drumul cel bun. Vom avea curând un vaccin”, a declarat Cuong pentru agenţia de presă Vietnam News Agency (VNA). Vaccinul, dezvoltat la Universitatea naţională de agricultură din Vietnam, a fost testat în laboratoarele instituţiei şi la trei ferme din nordul ţării, a anunţat postul de televiziune Vietnam Television (VTV).

Experţii în vaccinuri şi în pesta porcină africană sunt sceptici privind progresele anunţate de Vietnam şi susţin că este nevoie de mai multe cercetări pentru a demonstra viabilitatea oricărui vaccin. „Avem nevoie de diferite faze ale testărilor clinice, prima dată o acţiune experimentală cu o expunere controlată, apoi teste la ferme cu expunere naturală la virus, şi trebuie să fie testări pe scară mare”, susţine Dirk Pfeiffer, profesor de epidemiologie veterinară la City University în Hong Kong.

La testările iniţiale din Vietnam, 31 din cei 33 de porci injectaţi cu vaccinul test sunt sănătoşi după ce au primit două doze în ultimele luni, a anunţat VTV. Potrivit datelor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), pesta porcină africană evoluează, în România, în 140 de localităţi din 20 de judeţe, cu un număr de 416 focare (dintre care un focar într-o exploataţie de tip A), iar în alte 4 judeţe există doar cazuri la mistreţi.

Până în prezent au fost eliminaţi 372.325 de porci afectaţi de boală, iar 1.660 de cazuri au fost la mistreţi. În total, în România, au fost stinse 1.246 de focare.Până în data de 24 iulie 2019 au fost despăgubiţi 8.778 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 252.287.710 de lei. Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Reprezentanţii ANSVSA precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...