‘Un echilibru precar rezultă din nivelul foarte scăzut al veniturilor fiscale. În 2016, aceste venituri au fost de circa 26% din PIB, cel mai scăzut nivel în ultimele decenii şi cel mai mic între statele UE. Acest nivel este foarte departe de ceea ce reclamă asigurarea de bunuri publice esenţiale pentru societate. În majoritatea economiilor emergente din UE, veniturile fiscale trec de 32-33% din PIB, în timp ce în state avansate trec de 40%. Educaţia, sănătatea, cercetarea, infrastructura, apărarea naţională, protecţia cetăţenilor etc. sunt bunuri publice subfinanţate în România. Această subfinanţare nu favorizează însăşi economia privată’, a spus Dăianu.
Potrivit acestuia, se poate vorbi despre o suboptimalitate a bugetului public, cronicizată pe două dimensiuni, respectiv un nivel de venituri foarte scăzut şi cheltuirea banilor extrem de ineficientă.
”De exemplu, în ultimul deceniu, investiţiile publice în România incluzând fonduri europene au fost între cele mai înalte ca pondere în PIB în UE, dar ineficienţa a fost copleşitoare. Între cauze sunt incompetenţa, risipa, extragerea de rente etc. Corecţia deficitului bugetar ce a explodat în 2009 a fost acuzată de cetăţeni tot din cauza nivelului foarte scăzut de venituri în general. Cu cât veniturile oamenilor sunt mai mari, cu atât mai puţin dureros este să le diminuezi la nevoie. Şi de aici se poate vedea fragilitatea şi rigiditatea bugetului public. Consolidarea bugetară după 2010 s-a făcut preponderent prin tăiere de cheltuieli. Pentru investiţii publice s-a mizat tot mai mult pe fonduri europene, care au luat locul unor resurse autohtone orientate spre alte utilizări sau care au fost mai puţine. Dar există un revers al medaliei fiindcă nu am beneficiat de un volum agregat de resurse considerabil mai mare pentru investiţii publice, iar România este o ţară cu nevoi mari în materie de infrastructură, educaţie, sănătate etc.’, a explicat oficialul BNR.
El a mai arătat că evaziunea fiscală şi neplata prin tot felul de ‘optimizări fiscale’ sunt pe scară largă o dovadă a funcţionării defectuoase a instituţiilor.
‘Există o ‘cultură a neplăţii’ şi se poate vorbi de un cerc vicios, în măsura în care neonorarea obligaţiilor găseşte motivaţie în calitatea slabă a bunurilor publice. Dacă s-ar colecta aproape de media din alte ţări din centrul şi Estul Europei, veniturile fiscale ar trebui să urce cu câteva procente din PIB. Iar cu o medie de cel puţin 30% din PIB venituri fiscale, România ar pune de acord, cât de cât, bugetul său public cu ambiţiile pe care le are în Uniune, cu obiectivul de a se alătura zonei euro la un moment dat. În ce priveşte colectarea taxelor şi impozitelor, cultura instituţională, România seamănă mult cu periferia zonei euro şi vedem în ce suferinţă este aceasta. Este de gândit că, în cele din urmă, zona euro va avea o ‘capacitate fiscală’ (buget propriu), ceea ce ar presupune contribuţii de la statele membre fiecare mai mare – dincolo de contribuţia la bugetul UE. Cu un buget public atât de suboptim, care exprimă instituţii slabe, obiectivul de aderare la zona euro este mai puţin credibil’, a subliniat reprezentantul Băncii Centrale.