Dăianu (Consiliul Fiscal): Dacă am comis erori, e bine să nu le mai repetăm, inclusiv în construcţia bugetului

România suferă de blestemul prociclităţii şi de aceea e bine să nu mai repetăm erorile mari, inclusiv în construcţia bugetului, a declarat, joi, în cadrul unui seminar de specialitate, Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, scrie Agerpres.
Economica.net - joi, 28 nov. 2019, 10:15
Dăianu (Consiliul Fiscal): Dacă am comis erori, e bine să nu le mai repetăm, inclusiv în construcţia bugetului

„Aşa cum arată experienţa încercărilor de a stăvili efectele mai nenorocite ale crizei financiare, aceste reguli au arătat prociclitate. Noi suferim de un blestem al procicliclităţii. Am fost prociclici şi pe bază de creştere… Este foarte probabil ca, prin măsurile pe care vom fi obligaţi să le adoptăm, mai devreme sau mai târziu, pentru a controla situaţia economică să fim iar prociclici. De aceea este bine să evităm erorile mari, inclusiv în construcţia bugetului. Noi, în nota din august, şi veţi vedea şi în nota privind noua rectificare a bugetului, facem referire în termeni foarte expliciţi la acest pericol. Există nişte căi prin care, reexaminându-se, se pot regândi aceste reguli, dar foarte puţin se pot aplica în cazul României. De ce? Pentru că în situaţia noastră, cu deficite gemene foarte mari, cu o problemă de fluxuri, nu de stoc, în sensul că pe noi nu ne macină datoria publică – deşi şi ea a aproape triplată – ci fluxurile anticipate, angajamentele foarte mari, pe care bugetul nu le va putea absorbi fără măsuri care să reuşească să pună de acord resursele cu aceste angajamente”, a explicat Dăianu.

Oficialul Consiliului Fiscal a adăugat că suntem o economie cu posibilităţi limitate, în care erorile făcute de-a lungul timpului sunt plătite de către oamenii simpli.

„Mai mult decât regulile în sine, contează spiritul responsabilităţii, gospodăriei, al bunului simţ, care se pare că uneori ne părăseşte. Când mă refer la bunul simţ nu am în vedere accepţiunea care poate fi asemuită cu impertinenţa, cu neînţelegerea în mod deliberat afişată, ci faptul că eşti desprins de realitate. Suntem o economie cu putinţe limitate. La noi, autorităţile din arcul de decizie macro-economică nu-şi pot permite ceea ce se poate practica în alte ţări, care beneficiază de o monedă de rezervă, moneda proprie. Acolo unde poţi, eventual, să tipăreşti bani dacă vrei, fiindcă ai acest atu extraordinar de a beneficia de o monedă de rezervă. Nu sunt caracteristici care să definească economia noastră şi de aceea trebuie să fim şi mai atenţi, şi mai precauţi. Vremurile sunt foarte grele şi vedem ce se întâmplă în Europa, peste Ocean, cu războaie comerciale, războaie valutare. Dacă am comis erori, e bine să nu le mai repetăm, să ne oprim, pentru că în ultimă instanţă vor plăti oamenii simpli, cetăţenii cu resurse modeste sau sub-modeste. Tocmai cei de mila cărora plâng unii care stau la construcţia ţării”, a arătat Daniel Dăianu.

Acesta a menţionat, totodată, că în ţările cu instituţii slabe, inclusiv în România, forma bate fondul.

„Prima discuţie a Consiliului Fiscal în noua componenţă a avut în prim plan organizarea unor evenimente în care să se discute despre responsabilitatea fiscală. Adesea, aşa cum se întâmplă şi cum s-a petrecut în istoria acestei ţări, nu numai a României, ci şi a ţărilor cu instituţii slabe, forma bate fondul. Poţi să ai o instituţie care să funcţioneze bine şi care să fie un avertizor ce-şi onorează mandatul, iar funcţionarea instituţiilor să rămână precară. Conlucrarea inter-instituţională reclamă nu numai respect mutual, dar şi întruchiparea unei asemenea trăsături şi sub această formă a timpului rezonabil de circulaţie a documentelor. Nu întâmplător vorbesc despre forma fără fond, pentru că opiniile pe care noi le exprimăm şi le supunem atenţiei Guvernului nu trebuie să fie exerciţii formale, ci trebuie să fie exerciţii care să aibă urmare, în sensul internalizării mesajelor pe care le conţin aceste documente în modul în care se iau decizii, mai ales atunci când sunt exprimate gânduri care au temei”, a subliniat preşedintele Consiliului Fiscal.

Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, Consiliul Fiscal şi Societatea Română de Economie organizează, joi, seminarul cu tema „Responsabilitate bugetară şi echilibre macroeconomice”.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...