Dăianu: Corupţia mare şi instituţiile slabe îngreunează intrarea în Schengen
‘Avem instituţii foarte slabe, cheltuieli publice ineficiente, sectorul public este furnizor de rente (…) Corupţia mare şi instituţii slabe îngreunează intrarea în Schengen, oricât, sigur, ne pare rău, miniştrii noştri fac eforturi, premierul, preşedintele încearcă să convingă (…), a afirmat, vineri, Dăianu, la o dezbatere pe marginea lucrării sale ‘Marele impas în Europa. Ce poate face România?’.
El a spus că programele cu instituţiile financiare internaţionale nu asigură surmontarea decalajelor economice şi a apreciat că este necesară o atitudine a UE care să apere ordinea şi securitatea în Europa.
‘Importanţa alianţelor strategice în Uniune a devenit mare, şi teritorial, dar şi ca diversitate. Cu cine suntem noi aliaţi strategic în Uniune, în afară, sigur, avem parteneriatul cu SUA. Este necesară o atitudine a Uniunii care să apere ordinea şi securitatea în Europa, protejarea frontierelor (…)’, a arătat Dăianu.
La rândul său, Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European, a spus că, în momentul de faţă, pe fondul unei securităţi ‘deteriorate’, se impune întărirea democraţiei, ‘fără derogări’ de la aceasta.
‘Avem o securitate deteriorată, avem încă încă criza internă pe care nu am depăşit-o. Am avut problema Greciei, care a izbucnit cu câţiva ani în urmă şi era problema fundamentală, astăzi continuăm să avem problema Greciei, dar avem şi Ucraina pe cap. Se impune depăşirea crizei, întărirea democraţiei. Adică, aici, nu mai putem să acceptăm derogări de la democraţie’, a subliniat Paşcu.
Cât priveşte problema apărării şi securităţii, el a spus că UE trebuie să se gândească cum poate să sprijine NATO.
‘NATO nu poate să facă absolut tot. În acest război hibrid sunt zone în care NATO nu este pregătit, dar UE este pregătită. Pe zona de luptă împotriva corupţiei, pe respectarea legalităţii, pe colaborarea poliţienească, pe toate lucrurile astea, UE e cea care este echipată, nu NATO, şi împreună trebuie să asigure securitatea’, a relevat, printre altele, Paşcu.
Institutul European din România şi Biroul de Informare al Parlamentului European au organizat, vineri, o dezbatere pe marginea unei lucrări semnate de Daniel Dăianu, ‘Marele impas în Europa. Ce poate face România?’, în cadrul discuţiilor fiind abordate chestiuni privind situaţia actuală a UE, multiplele crize pe care trebuie să le traverseze Uniunea sau modul în care se poziţionează România vizavi de politicile europene.