Dăianu, despre piaţa energiei din România: Nu se înţelege că liberalizarea pieţei trebuie să fie însoţită de o bună „organizare”

„Privind piaţa energiei din România nu se înţelege nici acum ca liberalizarea pieţei trebuie să fie însoţită de o bună „organizare”, de reguli şi norme adecvate. Liberalizarea nu echivalează cu dereglementare! O piaţă financiară dereglementată orbeşte (light touch regulation) a favorizat marea criză financiară izbucnită în 2008. Pe pieţe în general, prin reglementare, se încearcă limitarea abuzului de poziţie dominantă, coluziuni (înţelegeri neloiale), speculaţii fără limită (inclusiv vânzări în lipsă/short-selling), înşelătorii, etc. Am auzit un înalt oficial al ANRE care sublinia că piaţa înseamnă speculaţie; este un adevăr foarte parţial. Piaţa, alias economie liberă, înseamnă în primul rând producţie şi competiţie, inovaţie. Speculaţia nu trebuie să fie trăsătura de bază. Iar acolo unde este trebuie să intervină autoritatea de reglementare, alte instituţii. Fără reglementări adecvate, o piaţă o ia razna, este împiedicată chiar funcţionarea economiei. Iar acum în Europa avem cvasiregim de război, cel puţin în domeniul energiei. Să fie lăsaţi traderii să facă legea pe piaţă, la propriu şi la figurat? În România, ANRE nu este agenţie pentru dereglementare, aşa cum BNR şi ASF nu sunt autorităţi pentru dereglementarea sistemului financiar, ci pentru o bună reglementare. Oricum, trebuie să economisim energia, alte resurse. Acest deziderat reclamă preţuri care să încurajeze economisirea, chiar şi atunci când se recurge la plafonări. Iar schema de compensare a facturilor trebuie să fie sustenabilă pentru bugetul public, care are încă deficit structural mare”, afirmă Daniel Dăianu, în articolul „Războiul şi energia: când costul/preţul marginal explodează ce faci?”, publicat pe blogul OpiniiBNR.ro.

El menţionează că preşedintele Franţei a vorbit recent de sfârşitul unei „epoci a abundenţei”, altfel spus, se intră într-o era de penurie. În opinia sa, această formulare în sine pune în discuţie conceptul de preţ de echilibru, fiindcă aceasta ar trebui să egalizeze ca tendinţă cererea cu oferta în mod inexorabil. Dar, în lipsa unor politici publice adaptate, ar face-o cu multă excluziune socială şi economică. De aici rezultă nevoia de a redefini consumuri, de a schimba moduri/stiluri de viaţă şi producţie, de a repara relaţia cu natura. Cum se poate realiza aceasta într-o societate/economie liberă, democratică, prezintă dileme şi provocări majore.

Daniel Dăianu menţionează că preşedintele Macron nu poate fi perceput cu un Malthusian, însă este de prezumat că judecă tranziţia energetică, schimbările climatice (seceta, arşiţa, incendii, uragane-evenimente extreme tot mai frecvente şi apăsătoare), pandemia, etc, care au modificat radical mediul în care trăiesc concetăţenii săi, alţi cetăţeni europeni, lumea în ansamblu. În plus, noul război rece în care s-a intrat poate accentua utilizarea accesului la materii prime, la resurse naturale în general, ca mijloc de confruntare – cu efecte majore în privinţa costurilor de producţie, a inflaţiei, standardelor de trai. Politica accesului la resurse de bază este parte a politicii de securitate naţională. În epoca modernă marile puteri au fost, de altfel, constant preocupate de acest obiectiv şi au acţionat în consecinţă, susţine preşedintele Consiliului Fiscal.

„Aşa cum energia, pe fondul războiului din Ucraina, a devenit mare obsesie acum, în termeni analogi poate fi gândită hrana, costul ei de obţinere (în afară de cazul când ajungem să culegem fructe din pădure şi să mâncam aproape orice); pentru a avea hrană este nevoie de energie. România, spre deosebire de alte ţări din UE, are resurse naturale considerabile, inclusiv pământ arabil. Dar nu am ştiut să le capitalizăm cum se cuvine, în folosul principal al cetăţenilor români. Uniunea are reguli, există libertatea de mişcare a factorilor de producţie, economia noastră este deschisa. Dar nici să fim naivi, să ignorăm că nu puţine ţări din UE reuşesc să practice politici industriale şi agricole, de creare de avantaje competitive, de succes. Valoare adaugată superioară nu cade din cer, numai din simplul joc al forţelor pieţei. Iar cei puternici îi domină în mod inerent pe cei slabi. Aceasta este o lecţie a istoriei economice. Pentru politici publice cu impact sunt necesare însă bugete publice robuste, venituri fiscale adecvate. Controlul resurselor vitale (inclusiv apa) este o miză geopolitică, geostrategică, formidabilă. Ruperea/dereglarea lanţurilor de aprovizionare şi producţie, regionalizarea (deglobalizarea) acestora din raţiuni strategice şi geopolitice („friendshoring”) se reflectă în costuri de producţie şi preţuri. Găsim în această stare de fapt înclinaţia tot mai mare a unor guverne de a interveni în economie, de a construi politici industriale – exemplul cel mai elocvent fiind finanţarea cu sume mari în SUA şi UE a industriei de semiconductori. Ai putea spune ca s-a întors umbra lui Clyde Prestowitz, mare susţinător al politicilor industriale/comerciale strategice, care, între altele, avea în vedere ascensiunea economică a Asiei, a Chinei”, argumentează Daniel Dăianu.

El precizează că momentul de sinceritate al lui Macron exprima probabil ce se află şi în minţile altor lideri europeni. Comisia Europeană a recunoscut că este necesară o regândire a pieţei comune a energiei şi nu numai războiul din Ucraina trebuia să provoace această modificare de atitudine.

„UE este acum precum un boxer care se trezeşte din pumni. Şi totuşi, trebuie să reziste la şocuri adverse teribile cu limitarea daunelor. Câştigarea rezilienţei în domeniul energetic cere măsuri extraordinare pentru vremuri ieşite din comun, investiţii adecvate pentru anii ce vin (ceea ce NGEU, Planul european de redresare şi rezilienţă, avea în vedere, dar acum şi acest program este de actualizat). Franţa, Spania, Portugalia, alte ţări, susţin ideea că este înţelept să fie ruptă legătura aproape mecanică între tariful la electricitate şi cotaţiile la gaz (mai ales în momente de cumpănă). Este necesar să fie protejaţi consumatorii cei mai vulnerabili, ceea ce înseamnă ca plafonare de preţuri la energie are sens în anumite condiţii. Şi trebuie descurajată speculaţia destabilizatoare pe pieţe (de amintit ce făcea Enron, ca fond de risc/hedge fund pe piaţa energie în SUA), etc. Crearea de stocuri/rezerve adecvate este o urgenţă. Când costul/preţul marginal al energiei explodează, când ai un război în proxima vecinătate, nu te poţi rezuma la enunţuri de manual simpliste, care pot suna ridicol în condiţii de mare vitregie. Aceasta au înţeles şi comisarul UE pentru energie, alţi oficiali, este de presupus. Să vedem care vor fi rezultatele reuniunii speciale a miniştrilor energiei din UE, din 9 septembrie, dedicată problematicii energetice”, a adăugat Daniel Dăianu.

Potrivit economistului, manualele de economie spun că echilibrul pe piaţă înseamnă egalizarea cererii cu oferta. Totodată, că producătorii livrează pe piaţă până ce costul marginal de producţie nu depăşeşte preţul energiei pe piaţă. De asemenea, concurenţa trebuie să stimuleze producătorii să lucreze cu costuri cât mai mici astfel încât marjele de profit să fie mai mari, fie pentru a supravieţui. Cererea de energie este influenţată de nivelul preţurilor; preţuri mai înalte descurajează cererea, deşi elasticitatea de răspuns al consumatorului poate varia în funcţie de venit.

Daniel Dăianu consideră că pe piaţa energiei competiţia se dă între diverse forme de energie (combustibili fosili, hidro, energie nucleara, energie verde), a căror obţinere poate avea costuri foarte diferite. ” Chiar la aceeaşi sursă/formă de energie costurile pot varia, ceea ce creează rente pentru unii producători având în vedere preţul de pe piaţă. Uneori rentele sunt foarte mari. În UE competiţia între sursele diverse de energie este gândită şi din perspectiva tranziţiei energetice, care urmăreşte eliberarea în timp de combustibili fosili, reducerea emisiilor de carbon. Logica costului/preţului marginal stă la baza design-ului pieţei comune a energiei. Mişcarea preţurilor pe piaţă ar trebui să încurajeze investiţii în surse nepoluante de energie”, arată Dăianu în analiza citată.

Potrivit preşedintelui Consiliului Fiscal, ceea scrie în manualele de economie se lovesc însă de o realitate dură, mult mai complicată, ilustrată de efecte al războiului din Ucraina.

„Europa (UE) este actualmente sub dictatul unui preţ al gazului indus de sistarea livrărilor de către Rusia. Iar preţul la gaz influenţează copios pe cel la electricitate. Dacă alte state furnizoare de gaz natural, de alte forme de energie, ar compensa diminuarea drastică a livrărilor din Rusia, piaţa s-ar echilibra cât de cât la un nivel mai rezonabil. SUA a încercat să ajute statele europene cu LNG, dar este o alternativă nu ieftină şi nu suficientă. OPEC+ (cartelul ţărilor exportatoare de ţiţei) a răspuns slab la solicitări ale UE şi ale SUA. Iar acorduri recente între Franţa, Italia, etc cu Algeria, de pildă, nu pot schimba fundamental situaţia foarte dificilă pe piaţa energiei pentru europeni. Cotaţiile la gaz natural erau în august, a.c, de circa 10 ori mai mari faţă de perioada corespondentă de acum un an. Este impropriu să vorbim de preţ de echilibru pe piaţa energiei. Stricto sensu, poţi să spui că operează aşa ceva. Dar este un echilibru forţat, rezultat din diminuarea deliberata a unor livrări (de către Rusia), care a dus preţul la gaz mai sus cu mult – cu reverberaţii în toată piaţa energiei. Cifrele pentru costul unui MWH la burse grăiesc singure”, afirmă Daniel Dăianu.

Conform analizei menţionate, consecinţe ale pandemiei (ale lockdown-urilor) şi tranziţia energetică au crescut foarte mult costul energiei după 2020, dar conduita Rusiei, care foloseşte gazul ca armă de confruntare pe fondul războiului din Ucraina, a bulversat şi mai mult piaţa (în martie a.c cotaţiile la gaz crescuseră cu 40% faţă de începutul anului).

„Despre ce echilibru putem vorbi când preţurile/cotaţiile la burse europene cresc subit atât de mult? Ce echilibru este acela care este dictat de utilizarea unor livrări de gaz natural ca instrument de confruntare, şantaj? Ce echilibru pe piaţă poate fi numit cel care este însoţit de raţionare (distribuire limitată de cantităţi), raţionalizare (impunere de repere de eficienţă în consum), exhortaţii adresate cetăţenilor de a consuma mai puţin, posibile închideri de furnizare de energie pe anumite perioade ale zile etc. Toate acestea se întâmplă în Europa, în UE, în zilele noastre”, spune Daniel Dăianu.

Potrivit analizei, logica costului/preţului marginal este deci de reinterpretat în context de război şi sunt constatări de făcut: preţul de piaţă la gazul natural este dictat în prezent de limitarea livrărilor de către Rusia, care nu pot fi înlocuite rapid de NLG (gaz natural lichefiat) şi alte resurse la costuri convenabile; este puternic afectat preţul la electricitate întrucât în UE există o cuplare între acesta şi preţul la gaz natural; Unii producătorii beneficiază, în grade diferite (în funcţie de costurile de producţie), de rente excepţionale – aşa numite windfall gains; suirea preţurilor la combustibili fosili poate accelera trecerea la surse de energie verde şi poate stimula investiţii, dar acest proces durează, nu se poate întâmpla peste noapte în privinţa rezultatelor dorite; în acest timp, creşterea brutală a preţurilor la energie este foarte greu de suportat de consumatori casnici şi porţiuni mari din mediul de afaceri; economii şi sisteme sociale pot fi profund destabilizate; creşterea preţurilor la energie, creşterea preţului relativ al energiei (în raport cu restul preţurilor), echivalează cu o scumpire a costului vieţii şi are puternice efecte distribuţionale în interiorul economiilor şi între state; cel mai sever afectate sunt ţările care importa multă energie pe net.

Autorul menţionează că deşi livrează mai puţin statelor din UE, Rusia are venituri mai mari din ţiţei şi gaz (şi pentru că a suplimentat exporturi către alte pieţe).

Daniel Dăianu afirmă că pentru societatea modernă, creşterea masivă a preţului la energie creează o mare problemă de repartizare a costului ajustării. El precizează că are sens să fie supraimpozitate companiile producătoare de energie care obţin câştiguri exorbitante (windfall gains tax) – pentru a ajuta pe cei mai vulnerabili din societate (cetăţeni şi firme). Constatările de mai sus sunt valabile, mai mult sau mai puţin, peste tot în Europa, mai ales în ţări care importa energie masiv.

Potrivit sursei citate, în UE, au ieşit la iveală insuficienţe ale pieţei comune a energiei, care au fost trecute sub tăcere mult timp. Criza energetică (declanşată înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia) a arătat că nu există stocuri/rezerve suficiente (prevala filosofia „just in time”‘, a unor pieţe bine interconectate şi cu costuri de ajustare mici), că inter-conectarea între grid-uri naţionale este precară (piaţa UE este segmentată), este subestimată diversitatea mare de resurse din statele membre şi preferinţe naţionale diferite (ex: energie nucleară vs alte surse), interese naţionale nu pot fi adesea conciliate sub flamura solidarităţii europene, dependenţa excesivă de Rusia, etc.

„Este de repetat că piaţa energiei nu este precum piaţa dulciurilor; fără dulciuri se poate trăi, fără energie nu! De energie depinde totul. Asemenea hibe ale design-ului pieţei energiei în UE au fost reliefate pregnant de Război”, susţine Daniel Dăianu.

Potrivit economistului, UE, ca bloc geoeconomic, este considerabil mai puţin înzestrată cu resurse naturale de bază (combustibili, metale rare, etc) decât SUA, China, Rusia. Acest handicap este de văzut în condiţiile în care constrângerile de resurse naturale se vor simţi mai intens în competiţia globală. Avantaje competitive generate de tehnologii de vârf, capital uman înalt calificat, pot contrabalansa handicapul menţionat, dar ţări din Asia în special (inclusiv China şi India) au progresat mult în industrie, în domeniul inteligenţei artificiale, privind capital uman cu înaltă calificare. „Aşezarea puterii economice se mişcă în spaţiul global”, a adăugat Daniel Dăianu.

În articol se menţionează faptul că textul nu implică instituţiile cu care autorul este afiliat.