Dăianu: Voi milita ca la ASF salariile să fie la nivelul BNR. Eu mă angajez să dau 20% unor şcoli

Daniel Dăianu, candidat pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF, a declarat marţi, la finalul audierilor din comisiile parlamentare, că va milita ca salariile din Autoritate să fie la nivelul BNR, iar din salariul său va renunţa la 20% în favoarea unor şcoli.
Economica.net - mar, 23 apr. 2013, 13:00
Dăianu: Voi milita ca la ASF salariile să fie la nivelul BNR. Eu mă angajez să dau 20% unor şcoli

Dăianu a fost întrebat cum vede afirmaţiile premierului cu privire la salariile mari din cadrul unor autorităţi care vor fi asimilate de ASF.

Dăianu a menţionat că va milita ca veniturile celor din ASF să fie reduse la nivelul veniturilor de la Banca Naţională, iar el va renunţa la 20% din veniturile obţinute de la ASF şi îi va dona unor şcoli.

Candidatul la preşedinţia ASF, Dan Radu Ruşanu, a declarat, marţi, că salariul său va fi stabilit de către Consiliul ASF, în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei, urmând a fi în concordanţă cu salariile membrilor CA al BNR.

El a arătat că nu poate spune în acest moment dacă salariul său va depăşi suma de 10.000 de Euro.

„Deocamdată nu pot să vă spun acest lucru, va fi stabilit de Consiliu în concordanţă cu cei care sunt membri în CA al BNR”, a spus Ruşanu, întrebat dacă salariul său va depăşi suma de 10.000 de Euro.

El a mai spus că salariile existente acum în cele tre entităţi pe care ASF le va subsuma – CSA, CNVM şi CSSPP – vor fi armonizate.

Salariile din Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, care include Comisiile de Supraveghere a Asigurărilor, Valorilor Mobiliare şi Pensiilor Private, vor fi încadrate în standardele BNR, a afirmat premierul Ponta, care a arătat că în aceste autorităţi se câştigă lunar 62.000 lei-188.000 lei.

Premierul a susţinut această declaraţie în contextul în care arăta că este nevoie de transparenţă privind modul de cheltuire a banilor în ministere şi autorităţi centrale şi a salutat „iniţiativa” preşedintelui de a promulga Legea privind Autoritatea de Supraveghere Financiară.

„Dacă am fi avut mai multă transparenţă, poate că am fi reuşit mai din timp să îndreptăm anumite lucruri (…) Cel mai important, dincolo de eficienţa acestei noi autorităţi, care din trei comisii separate strânge, aşa cum este modelul european în cele mai multe dintre ţări, într-o singură autoritate atribuţiile de supraveghere a pieţei asigurărilor, a valorilor mobiliare şi a pensiilor private, în acelaşi timp însă mai îndreptăm nişte lucruri care ne scăpau întotdeauna. Mă îndoiesc că undeva un mare bancher a reuşit să câştige în ultimii ani, în medie, 188.000 lei pe lună, cum se câştiga la Asigurări, sau 80.000 lei pe lună, la Valori Mobiliare, sau 62.000, ca la Pensii Private. E greu în lumea privată să câştigi atâţia bani cum câştigi la stat. De mâine, toate salariile şi veniturile de la această Autoritate trebuie să se încadreze în standardele Băncii Naţionale, oricum mult mai generoase decât cele care îi privesc pe membrii Guvernului, cam de vreo zece ori, dar totuşi de cincizeci de ori faţă de oamenii obişnuiţi. Era o exagerare pe care eu mă bucur că o îndreptăm”, a spus Ponta la începutul şedinţei de guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în aceeași perioadă a lui 2023....
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Producătorii de automobile japonezi Honda și Nissan sunt în discuții pentru aprofundarea legăturilor, potrivit surselor, ...