Daimler ar putea deschide o fabrică în România – surse ZF
Contactat de ECONOMICA.NET, ministrul Marilor Proiecte Dan Şova a spus că nu deţine informaţii în acest sens.
Premierul Victor Ponta a anunţat la finele lunii trecute că a aprobat un memorandum de înţelegere cu „una dintre cele mai mari şi mai prestigioase companii din Germania, care va deschide o fabrică în România“, fără a preciza însă numele investitorului. Deşi în piaţă s-au vehiculat numele unor investitori precum producătorul de rulmenţi Ina Schaeffler, surse apropiate proiectului susţin că Daimler este interesat să investească în România.
Daimler are deja fabrici în România
Daimler este deja prezentă pe piaţa din România, prin intermediul unei companii producătoare de componente, care operează două fabrici şi care produce în România inclusiv cutii de viteze. Este vorba despre Star Transmission, un joint-venure între Daimler AG şi statul român, compania având deja două fabrici, la Sebeş şi Cugir.
„In momentul de fata, STAR TRANSMISSION CUGIR este un furnizor international de componente pentru industria de automobile. STC produce roti dintate, arbori, alte componente pentru motoare, cutii de viteza si casete de directive si monteaza cutii de viteze. De asemenea executa componente pentru dispozitive si ofera servicii de inginerie.
Actualmente, STC are peste 600 angajati, iar productia se realizeaza in cele 2 fabrici: Cugir – productie de serie mare, piese si componente, si Sebes – productie de serie mica, prototipuri si dispozitive, inclusiv montaj cutii de viteze” se arată pe site-ul companiei.