Daimler preferă Polonia pentru noua sa fabrică de motoare

Economica.net
12 10. 2016
daimler_meeting_01_94617400

Anunţul oficial ar urma să fie făcut joi, a precizat agenţia poloneză de presă PAP citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Reprezentanţii Guvernului de la Varşovia nu au comentat informaţia.

Fabrica ar urma să producă din 2019 motoare pe benzină şi motorină pentru maşinile Mercedes-Benz, în vederea extinderii capacităţilor de producţie din afara Germaniei.

Pentru Polonia, ţară cu majoritatea celor mai poluate oraşe din Uniunea Europeană, tranzacţia face parte dintr-o strategie de stimulare a investiţiilor prin acordarea de facilităţi investitorilor străini interesaţi de industria auto.

Producătorii auto Fiat, Volkswagen şi Opel – divizie a General Motors – au uzine pentru producţia de autovehicule în Polonia.

Avansul vânzărilor Mercedes-Benz a fost de două ori mai rapid decât al BMW în primele opt luni din 2016, apropiindu-se de obiectivul de a redeveni cel mai bine vândut brand de lux din lume pentru prima dată în ultimul deceniu.

În perioada ianuarie – august 2016, livrările Mercedes-Benz au urcat cu 12% (la 1,32 milioane de vehicule), faţă de un avans de 5,5% al brandului BMW (la 1,28 milioane de autoturisme), şi faţă de Audi, divizia de lux a grupului auto german Volkswagen, care a înregistrat o creştere de 4,9%, la 1,23 milioane de vehicule).

Obiectivul strategic al Mercedes este să redevină lider mondial pe piaţa automobilelor de lux, o poziţie pe care a pierdut-o în faţa BMW în 2005, iar în 2011 a căzut pe locul al treilea, după Audi.

În 2013, Daimler a inaugurat oficial, la Sebeş, România, unitatea de producţie pentru montaj cutii de viteză automate destinate autoturismelor de lux Mercedes-Benz.