Daimler Truck a început producția celui de-al doilea camion electric, Mercedes-Benz eEconic
Camioanele electrice devin tot mai prezente în Europa, iar Daimler Truck, producătorul vehiculelor comerciale Mercedes-Benz, își dorește să fie în avangarda noului curent de pe piața mondială.
În acest sens, compania germană a anunțat demararea asamblării celui de-al doilea vehicul 100% electric. După ce a lansat în 2021 modelul eActros, Daimler Truck începe în această vară producția modelului eEconic.
Asamblat, ca și eActos, la uzina din Wörth, noul eEconic are ca țintă companiile care transportă deșeurile din orașe și a fost dezvoltat, conform producătorului german, împreună cu potențiali clienți.
Debutul producției eEconic este o considerat de oficialii Daimler Truck o nouă piatră de hotar în drumul către transportul „verde”. Pentru a contribui la decarbonizarea industriei vehiculelor comerciale, compania și-a stabilit ca țintă să vândă numai vehicule neutre din punctul de vedere al emisiilor de CO2 în zonele America de Nord, Europa și Japonia începând cu 2039.
Așa-numita „strategie duală” a Daimler Truck se concentrează pe două tehnologii complementare pentru alimentarea cu energie electrică a camioanelor: bateriile și celulele de combustibil cu hidrogen.
Primul camion eEconic vor fi vândut firmei daneze de eliminare a deșeurilor Urbaser A/S, cu livrări suplimentare planificate în acest an.
Conform directorului executiv al Daimler Truck, Martin Daum, ca și eActros, noul Mercedes-Benz eEconic va costa la achiziție de aproximativ trei ori mai mult decât echivalentul său cu motor diesel, însă pe termen lung costurile de utilizare mai reduse elimină complet diferența.
Citește și:
– Azi s-a făcut primul transport cu un camion electric din România