Daimler Truck va testa un camion electric cu o autonomie de 500 de kilometri

Constructorul auto german Daimler Truck intenţionează ca în 2024 să lanseze în producţia de serie un model de camion electric cu o autonomie de aproximativ 500 de kilometri la o singură încărcare, transmite DPA.
AGERPRES - lun, 30 mai 2022, 13:52
Daimler Truck va testa un camion electric cu o autonomie de 500 de kilometri

Versiunile de testare ale camionului eActros LongHaul vor începe să facă teste pe şosea încă din acest an, a precizat luni compania cu sediul la Stuttgart, scrie Agerpres.

Producţia primului exemplar din camionul electric eActros a început anul trecut la o uzină din Wörth, landul Renania-Palatinat din sud-vestul Germaniei. Camionul este propulsat de trei sau patru seturi de baterii, în funcţie de versiune, ceea ce le oferă o autonomie de până la 400 de kilometri.

Daimler Truck, un lider global pe segmentul vehiculelor comerciale cu peste 100.000 de angajaţi, s-a angajat deja să facă tranziţia de la motoarele pe combustie la tehnologiile mai curate precum celule pe combustibil şi baterii.

Constructorii de camioane sunt supuşi la presiuni din partea Comisiei Europene să respecte obiective stricte privind protejarea mediului. Noile modele de camioane trebuie să emită cu 15% mai puţin CO2 în 2025 şi cu cel puţin 30% mai puţin în 2030, comparativ cu nivelul din 2019-2020. Constructorii vor trebui să plătească amenzi consistente în cazul în care acest ţinte nu vor fi îndeplinite.

Pe piaţa camioanelor, Daimler concurează cu rivali tradiţionali precum AB Volvo (Suedia), Traton, divizie a Volkswagen AG şi Paccar Inc.

Te-ar mai putea interesa și
Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut în luna aprilie cu 0,9%
Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut în luna aprilie cu 0,9%
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna aprilie cu 0,9% până la nivelul de 49,1 miliarde lei (9,9 miliarde euro), iar intrările nete......
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 5,8 miliarde lei, în luna iunie
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 5,8 miliarde lei, în luna iunie
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,1 ...
Zelenski anunţă că o delegaţie ucraineană se va afla luni la Istanbul pentru discuţii cu Rusia
Zelenski anunţă că o delegaţie ucraineană se va afla luni la Istanbul pentru discuţii cu Rusia
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat că o delegaţie ucraineană, condusă de ministrul Apărării, Rustem ...
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din 2025
Piața smartphone-urilor rămâne competitivă în 2025, de la modele de top care combină tehnologie de ultimă generație, ...