Damascul îi acuză pe occidentali că vor să-şi impună voinţa poporului sirian
Într-un comunicat, Ministerul sirian de Externe a afirmat că „Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie şi-au dezvăluit adevăratul obiectiv (…), acela de a-şi impune voinţa poporului sirian”.
Ministerul a adăugat că aceste ţări „susţin grupări teroriste armate care au legături cu Frontul Al-Nosra”, afiliat Al-Qaida.
Damascul a răspuns astfel intenţiei anuţate de occidentali de a spori susţinerea acordată opoziţiei siriene.
Secretarul de Stat american John Kerry a declarat luni că preşedintele Bashar al-Assad şi-a pierdut „orice legitimitate” la conducerea Siriei şi că ţări occidentale vor face tot ceea ce pot „pentru a ajuta poporul sirian să iasă din haos şi violenţă”.
La rândul său, ministrul francez de Externe Laurent Fabius a anunţat organizarea, săptămâna viitoare, la New York, a unei „mari reuniuni internaţionale în jurul Coaliţiei Naţionale siriene”.
„Pretinsa susţinere de către Statele Unite şi aliaţii lor a unei soluţionări politice a crizei din Siria (…) contrazice tentativele lor permanente (…) de a-şi impune condiţiile şi de a susţine grupări care practică violenţa şi terorismul în Siria”, a adăugat ministerul sirian.
„Bashar al-Assad este preşedintele legitim ales de poporul sirian şi va rămâne (preşedinte) atât timp cât poporul sirian va voi acest acest lucru. Preşedintele al-Assad îşi exercită prerogativele confrom Constituţiei aprobate de către poporul sirian”, mai subliniază diplomaţia siriană.