Damen contestă licitaţia de corvete

Damen a înaintat o plângere la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) continuând un litigiu inițiat anterior de Fincantieri, au anunţat reprezentanţii companiei prin intermediul unui comunicat de presă.
Economica.net - mar, 09 iul. 2019, 13:45
Damen contestă licitaţia de corvete

De asemenea, în paralel, reprezentanţii Damen au sesizat Curtea de Apel București pentru „multiple nereguli care au afectat rezultatul Programului de înzestrare esențial ‘Corvetă multifuncțională’ „.

„Decizia Damen vine ca urmare a faptului că toate părțile implicate în licitație, inclusiv autoritatea contractantă, au ridicat multiple aspecte de legalitate și de încălcare a confidențialității, unele dintre ele fiind invocate ca temei pentru suspendarea procedurii în trecut, chiar de către Ministerul Apărării Naționale”, se arată în comunicatul Damen.

Reprezentanţii Damen susţin că „în loc să fie suspendată licitația până la momentul la care ar fi fost încheiate toate anchetele privind modul în care s-a derulat programul de înzestrare, licitația ridică și mai multe suspiciuni, incertitudini și controverse care au impact asupra reputației României și asupra programelor de achiziții publice atât în țară cât și în străinătate”.

Astfel, „acțiunile noastre vin în contextul în care autoritățile nu au reușit să clarifice definitiv aceste preocupări, ducând de asemenea la întrebări de natură etică cu privire la licitație”.

Cei de la Damen susţin că procedura a stat sub semnul unor scurgeri inacceptabile de informații clasificate, inclusiv cu privire la elemente din ofertele financiare care au fost confirmate săptămâna trecută de autorități.

În plus, „multiple anchete jurnalistice arată că unul dintre dintre participanții la licitație nu a îndeplinit criteriile necesare pentru a se înscrie în această procedură. In plus, corvetele riscă să nu fie construite în întregime în România, ci doar asamblate într-un șantier naval de pe teritoriul țării, fapt care este contrar cerințelor licitației”.

Damen este, de asemenea, de părere că o cooperare între doi participanți la licitație ar trebui să fie baza pentru descalificarea acestora. Renunțarea la o procedură legală inițiată de către unul dintre participanți a fost în beneficiul celuilalt participant, câteva zile mai târziu.

„Securitatea națională și procedurile licitației trebuie să asigure respectarea deplină a normelor impuse și verificarea capabilităților declarate și solicitate ca fiind autentice și reale. În condițiile în care autoritățile au declarat public faptul că prețul nu a fost singurul criteriu de desemnare a câștigătorului, Damen consideră că a oferit cea mai potrivită soluție pentru necesitățile navale românești: conține sisteme de armament interoperabile la nivelul alianței NATO, aducând împreună cele mai bune companii din industriile de apărare din Europa și Statele Unite ale Americii (BOEING, RAYTHEON, GENERAL DYNAMICS). Această soluție poate să fie construită în România, de către un șantier naval din România, cu forță de muncă românească și cu experiență în domeniu, gata să înceapă construcția navelor imediat și în termenele de buget și de timp stabilite. Damen este mai hotărât ca niciodată să rămână un partener de nădejde al României pentru construcția de nave civile și militare. Damen va rămâne în România!”.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vladimir Putin, 25 de ani de putere absolută în Rusia – analiză EFE
Vladimir Putin, 25 de ani de putere absolută în Rusia – analiză EFE
Preşedintele rus Vladimir Putin sărbătoreşte 25 de ani de putere absolută pe 31 decembrie, un sfert de secol în care şi-a eliminat toţi duşmanii, a declarat mai multe războaie, a anexat......
Patronii din HoReCa: „Jumătate se vor închide! Reducerea pragului de taxare pentru microîntreprinderi şi creșterea impozitului pe dividende sunt ilegale şi vor afecta grav toată economia”
Patronii din HoReCa: „Jumătate se vor închide! Reducerea pragului de taxare pentru microîntreprinderi şi creșterea ...
Reducerea pragului de taxare pentru microîntreprinderi la 250.000 euro din 2025 şi la 100.000 euro din 2026, precum şi ...
Patru costuri suplimentare care îi vor afecta masiv pe șoferi în 2025. Mai merită să ai mașină în România?
Patru costuri suplimentare care îi vor afecta masiv pe șoferi în 2025. Mai merită să ai mașină în România?
Posesorii de automobile din România se vor confrunta, de la începutul anului, cu cel puțin patru tipuri de cheltuieli ...
Ce spun investitorii străini despre „Ordonanţa trenuleţ”
Ce spun investitorii străini despre „Ordonanţa trenuleţ”
Ordonanţa adoptată luni în Guvern, care include şi introducerea de noi taxe şi creşteri de impozite, nu a asigurat ...