Dan Adamescu nu mai vrea să cumpere acţiuni noi la Astra Asigurări, prin magazinul Unirea
Acţionarii Unirea Shopping Center (SCDM) sunt convocaţi în 25 august pentru a revoca deciziile din 5 iunie, prin care aprobaseră cumpărarea de acţiuni Astra Asigurări (ATRA) în valoare de cel mult 16 milioane de euro, potrivit unui raport apărut pe site-ul Unirea.
De asemeni, se va renunţa şi la contractarea unui credit de 40 – 45 milioane euro pentru „realizarea programului de investiţii”.
Familia Adamescu controlează atât Astra Asigurări (ATRA) cât şi Unirea Shopping Center (SCDM prin vehicului de investiţii The Nova Group Investments, care deţine un pachet de peste 74% din actiunile SCDM şi peste 72% din acţiunile ATRA. La Magazinul Unirea mai are acţiuni şi SIF Muntenia (SIF4, 10% din titluri).
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a instituit procedura de redresare financiară a ATRA prin administrare specială şi a numit firma KPMG Advisory ca administrator special.
KPMG Advisory a propus un plan de măsuri, aprobat de ASF, care prevede o majorare de capital de 490 de milioane de lei, în următoarele 12 luni.
Citiţi şi
Adamescu va pierde Astra Asigurări. ASF vorbeşte despre un nou acţionar
şi
Cine este gigantul care ar putea prelua Astra