DAN AIR lansează din această iarnă zboruri directe din Bacău către Paris și Dortmund
Cursele către cele două noi orașe vor fi operate exclusiv de DAN AIR începând cu data de 16 decembrie. Noul program de iarnă cuprinde frecvențe crescute către destinațiile deja existente (Bruxelles, Londra, Torino, Dublin, Roma, Barcelona, Liverpool, Madrid, Bologna și Milano). Odată cu orarul de iarnă, pasagerii vor avea parte de bilete mai accesibile și flexibilitate în planificarea călătoriilor.
Cum arată orarul de iarnă al companiei DAN AIR
Programul de iarnă al zborurilor începe pe data de 27 octombrie și ține până pe 29 martie 2025. Compania a pus deja în vânzare biletele către cele 12 destinații pe care le va opera, din Bacău, în această toamnă. Rezervările pot fi făcute pe site-ul www.danair.ro sau în aplicația mobilă DAN AIR. Frecvențele zborurilor au fost gândite astfel încât să acopere cererea pasagerilor și comportamentul lor de călătorie.
„Continuăm să ne dezvoltăm activitatea la Bacău și ne bucurăm că putem să le oferim pasagerilor din regiunea Moldovei și mai multe destinații operate exclusiv de către noi pentru vacanțe sau pentru a-și vizita familiile. Paris a fost unul dintre orașele de solicitate de pasageri, la fel și Dortmund, mai ales că în Germania există o comunitate mare de români. Cel de-al doilea avion pe care l-am alocat operațiunilor regulate de la Bacău ne permite practic să zburăm cu frecvențe crescute pe toate rutele cerute de pasageri. Prin diversificarea orașelor, ne dorim să contribuim și la creșterea atractivității și a traficului de pasageri pe Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău”, a declarat CEO-ul companiei DAN AIR, Matt Ian David.
Programul zborurilor între 27 octombrie și 15 decembrie
Bacău – Bruxelles – în fiecare luni și vineri;
Bacău – Londra – în fiecare luni și vineri;
Bacău – Torino – în fiecare marți și sâmbătă;
Bacău – Dublin – în fiecare marți și sâmbătă;
Bacău – Roma – în fiecare miercuri și duminică;
Bacău – Barcelona – în fiecare miercuri și duminică;
Bacău – Liverpool – în fiecare miercuri;
Bacău – Madrid – în fiecare joi și duminică;
Bacău – Bologna – în fiecare joi și sâmbătă;
Bacău – Milano (Bergamo) – în fiecare marți și joi.
Programul zborurilor între 16 decembrie și 29 martie
Bacău – Paris (Beauvais) – în fiecare luni și vineri;
Bacău – Dortmund – în fiecare miercuri și duminică;
Bacău – Bruxelles – în fiecare luni și vineri;
Bacău – Londra – în fiecare luni, miercuri, vineri și duminică;
Bacău – Torino – în fiecare marți, joi și sâmbătă;
Bacău – Dublin – în fiecare marți, joi și sâmbătă;
Bacău – Roma – în fiecare luni, miercuri, vineri și duminică;
Bacău – Barcelona – în fiecare miercuri și duminică;
Bacău – Liverpool – în fiecare joi și duminică;
Bacău – Madrid – în fiecare marți, joi și sâmbătă;
Bacău – Bologna – în fiecare joi și sâmbătă;
Bacău – Milano (Bergamo) – în fiecare luni și vineri.
Bilete de avion mai accesibile și mai multă flexibilitate pentru planificarea călătoriei
Orarul de iarnă vine și cu opțiuni de călătorie mai accesibile pentru pasageri. Astfel, cei care își doresc să călătorească la prețuri mai reduse, doar cu bagajul de mână, pot rezerva bilete mai ieftine chiar și cu 30 de euro. Astfel, DAN AIR introduce trei clase tarifare, Light, Smart și Premium, unde fiecare pasager își poate alege pachetul de beneficii care este cel mai potrivit pentru el (bagaj de cală mai mare, loc preferențial, posibilitatea de modificare a datei de zbor etc.)
„Noile clase tarifare au fost introduse având în vedere dorința pasagerilor de a avea mai multă flexibilitate atunci când rezervă bilete de avion. Unii dintre ei își doresc să călătorească la prețuri mult mai mici, pentru vizite scurte sau citybreak-uri și sunt dispuși să renunțe la anumite beneficii precum bagajul de cală inclus, astfel că am gândit pachete de servicii pentru fiecare segment de public și pentru fiecare nevoie în parte”, aprecizat Matt Ian David.
Despre DAN AIR
DAN AIR este o companie aeriană 100% românească, fondată în 2017, de pilotul comandant Dan Iuhas, având pe atunci denumirea de Just Us Air. A operat o perioadă doar zboruri în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance) pentru diverse companii aeriene de renume internațional precum: Air Cote D’Ivoire, Jazeera Airways, Transavia, TUI, Arik, Sund Air, Air Moldova, Air Baltic, Air Serbia, Wizz Air și Anima Wings.
Compania și-a schimbat numele în DAN AIR și a început operarea de zboruri regulate sub marcă proprie. Zborurile regulate au început pe data de 15 iunie 2023, de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Din 11 decembrie 2023, DAN AIR operează exclusiv zboruri de pe Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău.