Dan Cărbunaru: ANAF e în control la OMV Petrom și așteptăm rezultatele. ANRM a început și ea un control la acceași companie

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, miercuri, în legătură cu anunţul companiei OMV Petrom că nu va plăti taxa de solidaritate, că, în prezent, ANAF face un control la această companie şi se aşteaptă rezultatul verificărilor, menţionând că legislaţia din România va fi respectată, indiferent de entitate, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 feb. 2023, 19:07
Dan Cărbunaru: ANAF e în control la OMV Petrom și așteptăm rezultatele. ANRM a început și ea un control la acceași companie

„Nu voi comenta declaraţii publice ale unor companii private. Dar ce pot să vă asigur este că legislaţia din România va fi respectată, indiferent despre ce entitate discutăm. Există la acest moment, după cum bine ştiţi, un control, o verificare, pe care ANAF o derulează la această companie şi aşteptăm rezultatul acestei verificări. De asemenea, în baza rapoartelor oficiale pe care companiile vizate de această legislaţie, care nu reprezintă altceva decât o transpunere în legislaţia noastră a unor decizii luate la nivel european, care sunt obligatorii pentru toate statele membre, inclusiv pentru România. Aceste rapoarte vor fi depuse în vara acestui an, cel mai probabil luna iunie, aşa cum trebuie, însă până atunci aşteptăm rezultatul verificărilor pe care instituţiile abilitate le efectuează, astfel încât la final vom avea mai multe detalii”, a spus Cărbunaru, întrebat care este punctul de vedere al Guvernului în legătură cu faptul că OMV Petrom a anunţat că nu va plăti taxa de solidaritate în România.

El a adăugat că şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale efectuează un control la această companie, dar aceste verificări au legătură cu proiectele de la Marea Neagră.

„Controlul, verificarea pe care Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale o derulează la această companie nu are legătură cu subiectul (…) ridicat ceva mai devreme. Are legătură cu proiectele la mare adâncime pe care această companie le are în vedere la Marea Neagră pentru exploatarea gazelor naturale şi trebuie să vă spun că, la finalul acestor verificări, această instituţie a statului român va fi în măsură să-şi prezinte concluziile. Nu aş putea da mai multe detalii legate de o verificare aflată în desfăşurare în acest moment”, a explicat Dan Cărbunaru.

 

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27 decembrie se vor înregistra precipitaţii în aproape......
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...