Soluţia lui Dan Diaconescu pentru angajaţii Oltchim: le plăteşte el salariile restante

Patronul OTV, Dan Diaconescu susţine că va merge personal la Oltchim pentru a plăti cash, din banii lui, salariile restante ale angajaţilor combinatuli.
Economica.net - S, 29 sept. 2012, 08:43
Soluţia lui Dan Diaconescu pentru angajaţii Oltchim: le plăteşte el salariile restante

Dan Diaconescu a declarat azi că va merge cu banii cash la Oltchim Râmnicu Vâlcea pentru a plăti restanţele salariale în cazul în care Guvernul nu vine cu soluţia legală prin care angajaţii combinatului să-şi primească lefurile, informează rtv.net. Patronul OTV va face acest lucru chiar dacă nu va fi semnat contractul de privatizare. „Indiferent ce se va întâmpla luni la OPSPI, muncitorii de la Oltchim nu au nicio vină şi trebuie să-şi primească banii (…) Aşteptăm o soluţie legală să plătim noi salariile, chiar dacă atunci nu vom fi proprietarii acţiunilor Oltchim şi riscăm să pierdem banii”, a declarat Diaconescu.

Acesta a precizat că se va deplasa personal la Râmnicu Vâlcea pentru a da salariile. „Vom găsi o soluţie să se ia banii cash din conturi  şi să le dăm sub o formă sau alta oamenilor (…) Vom oferi, eventual ca donaţie, o sumă aproximativ egală cu cea pe care polonezii voiau să o dea pentru Oltchim”, a afirmat Diaconescu afirmând că este conştient de faptul că ar putea să piardă banii, dacă privatizarea nu se finalizează.

El a mai spus, citat de Mediafax,  că va scoate luni  trei milioane de euro din conturile sale deschise la OTP Bank şi îi va da salariaţilor „din saci” înainte de eventuala semnare a contractului cu OPSPI, dacă Guvernul va găsi o soluţie legală în acest sens. În plus faţă de cele 45 de milioane de euro din oferta pentru pachetul majoritar de acţiuni al combinatului, există o posibilă finanţare de 91 de milioane de dolari, prin Eximbank, a declarat mai Diaconescu.

Potrivit patronului OTV, şeful OPSPI, Remus Vulpescu, i-a cerut vineri seara să ateste existenţa banilor printr-un extras de cont în original, autentificat, dar că acesta este imposibil de adus până la finalul week-end-ului, şi că de altfel reprezentanţii Oficiului nu au dorit să continue negocierile în zilele de sâmbătă şi duminică.

El a acuzat Guvernul că vrea să închidă combinatul. „Cererea asta cu ‘arată-mi banii’ o fac doar escrocii, doar cei care fac Maradona, dar guvernanţii noştri sunt cam de aceeaşi teapă”, a comentat patronul OTV. Mai multe pe rtv.net.

 

Te-ar mai putea interesa și
India dispune verificări la toate avioanele Boieng din flota sa, după catastrofa de la Ahmedabad, soldată cu cel puţin 270 de morţi
India dispune verificări la toate avioanele Boieng din flota sa, după catastrofa de la Ahmedabad, soldată cu cel puţin ...
Guvernul indian a dispus o inspecţie de urgenţă a tuturor aeronavelor Boeing 787 după dezastrul aviatic de joi din Ahmedabad, soldat cu cel puţin 270 de morţi, a anunţat sâmbătă ministrul......
Iordania, Siria şi Libanul și-au redeschis sâmbătă spațiile aeriene. Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv rămâne închis
Iordania, Siria şi Libanul și-au redeschis sâmbătă spațiile aeriene. Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv rămâne închis
Iordania, Siria şi Libanul au anunţat sâmbătă redeschiderea spaţiilor lor aeriene, după ce le-au închis vineri din ...
CFR Călători ar putea opri trenurile, pentru că nu primește suficienți bani de la stat. ARF convoacă luni o întâlnire
CFR Călători ar putea opri trenurile, pentru că nu primește suficienți bani de la stat. ARF convoacă luni o întâlnire
CFR Călători reclamă subcompensarea şi diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 care pun în pericol transportul ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: UMB, la o nouă demonstrație de forță pe cel mai dificil lot pe care vrea să îl termine în toamnă
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: UMB, la o nouă demonstrație de forță pe cel mai dificil lot pe care vrea să îl ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, unde UMB a mobilizat ...