Dan Gheorghe, noul director de investiţii al NN Pensii

Dan Gheorghe a fost numit director de investiţii (Chief Investment Officer) la NN Pensii, mandatul acestuia fiind în curs de autorizare de Autoritatea de Supraveghere Financiară, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - lun, 11 nov. 2019, 19:12
Dan Gheorghe, noul director de investiţii al NN Pensii

Dan Gheorghe îl va succeda în funcţie pe Cristian Popa, care a ales să îşi continue cariera în afara NN.

Începând cu 18 noiembrie 2019, Dan Gheorghe va fi responsabil cu dezvoltarea strategiei de investiţii şi coordonarea activităţii de administrare a portofoliului de investiţii al fondului de pensii administrat privat NN, urmărind managementul prudent al celor aproximativ 4,5 miliarde de euro, active ce reprezintă economiile pentru pensie a peste două milioane de români.

„Sunt nerăbdător să încep această nouă etapă din cariera mea alături de o echipă profesionistă. Abia aştept să pot contribui la valorificarea oportunităţilor de investiţii pe baza unei strategii prudente şi profitabile, cu scopul creşterii performanţelor fondului în beneficiul viitorilor pensionari”, a spus Dan Gheorghe.

Acesta are 12 ani de experienţă profesională în industria financiară, începându-şi cariera în 2007, ca Investment Banking Analyst. În 2010, Dan s-a alăturat Franklin Templeton Investments – Emerging Markets Group, ca Investment Analyst. Un an mai târziu, el a fost numit vicepreşedinte, coordonând activitatea de analiză investiţională pentru acţiuni listate în ţări precum România, Grecia, Croaţia, Slovenia, Georgia şi Kazahstan. Ca vicepreşedinte în cadrul Franklin Templeton Investments, Dan Gheorghe a făcut parte din consiliile de administraţie ale mai multor companii româneşti, ca administrator neexecutiv.

„Îmi face plăcere să îi urez bun venit lui Dan în echipa NN Pensii. Am încredere că experienţa lui profesională va facilita îndeplinirea scopului financiar şi social pe care industria noastră îl are. În acest rol, Dan şi echipa sa vor contribui la stabilitatea financiară a viitorilor pensionari şi, în paralel, prin investiţii sustenabile, vor avea un aport esenţial la dezvoltarea economiei locale”, a spus Andreea Pipernea, director general al NN Pensii.

Dan Gheorghe a absolvit facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori la Academia de Studii Economice Bucureşti şi are un master în Management Financiar şi Investiţii (DAFI) în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ.

Te-ar mai putea interesa și
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 62,135 miliarde de euro la finele lunii decembrie 2024, în creştere cu 1,57% comparativ cu nivelul de 61,174 miliarde de euro......
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 ...
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a înregistrat un declin de 2,1% în 2024, comparativ cu 2023, scăderea ...
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, sunt aproape de vârful topului
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, ...
În 2023, 16,2% din populația UE – sau aproximativ 71,7 milioane de persoane – era expusă riscului de sărăcie. Rata ...