Dan Nica (MCSI): S-a furat mult şi sistematic în Poşta Română

Ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că în Poşta Română s-a 'furat mult şi sistematic', valoarea unor contracte cu posibile nereguli, analizate până la ora actuală, ajungând la peste 20 milioane euro.
Economica.net - J, 31 mai 2012, 15:08
Dan Nica (MCSI): S-a furat mult şi sistematic în Poşta Română

‘S-a furat mult şi sistematic în Poşta Română. Un exemplu este Alfa Medical Center Ploieşti, contract în care s-a constatat de către Curtea de Conturi o pagubă de 1.392.000 lei pentru faptul că Poşta a plătit servicii fără ca să existe vreun fel de prestaţie. De altfel, într-o reclamaţie înaintată conducerii Poştei, fosta firmă care presta aceste servicii le-a atras atenţia că după un an de zile niciun dosar al salariaţilor Poştei Române nu fusese transferat către noua firmă. Asta arată că acolo nu se făcea niciun fel de contract medical’, a spus Nica.

Oficialul MCSI a precizat că un alt contract, în valoare de 6 milioane euro către două firme cu aceiaşi acţionari a păgubit Poşta Română.

Din datele oficiale prezentate joi reiese faptul că un contract pus sub semnul întrebării a fost şi cel acordat firmei STS, în valoare de 5 milioane de euro. Astfel, contractul cu STS a costat Poşta Română această sumă după ce compania a dorit denunţarea contractului. Înţelegerea cu STS reprezenta un contract de asociere pentru facilitatea plăţilor prin POS-uri în ghişeele deja informatizate ale Poştei.

Totodată, potrivit ministrului Dan Nica, aproape 90.000 de euro au costat ‘contractele cadou’, atribuite fără licitaţie firmei Mefisto Com SRL din Breaza, pentru a efectua servicii din domeniul construcţiilor în contul Poştei Române.

‘Cei aproape 90.000 de euro au fost împărţiţi în sume mai mici pentru a nu intra sub incidenţa unui control public. Contractul a fost acordat către o firmă cu un punct de lucru aflat ‘din întâmplare’ la domiciliul unde proprietar este mama fostului director al Poştei Române (n.r. – Daniel Neagoe). Ultima plată către Mefisto s-a făcut chiar în primăvara acestui an în aprilie chiar la finalul mandatului fostului director’, a subliniat ministrul Comunicaţiilor.

Dan Nica a amintit, de asemenea, de Fabrica de Timbre la care Corpul de Control al primului ministru Victor Ponta verifică, la ora actuală, achiziţionarea de hârtie în valoare de peste 1 milion de euro plătită şi niciodată livrată.

Ministrul Comunicaţiilor a declarat că toate pagubele vor fi recuperate de la cei vinovaţi în Justiţie.

‘Compania se va îndrepta civil împotriva celor care au adus aceste prejudicii în vederea recuperării pagubelor produse, iar organele de anchetă vor fi sesizate în cazul în care există elemente de încălcare flagrantă a legii’, a dat asigurări Dan Nica.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" şi România să fie "un loc în care fiecare să-şi poată clădi un......
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, pensii private sau investiții pe Bursă. Ce spune despre Bitcoin și Republica Moldova
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, ...
Gabriel Avrămescu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care a preluat în ultimele luni ...
Sfârșit de drum. Se închide postul TV care ne-a marcat copilăria, adolescența și tinerețea
Sfârșit de drum. Se închide postul TV care ne-a marcat copilăria, adolescența și tinerețea
MTV, un simbol al societății capitaliste care a marcat copilărie, adolescența și tinerețea a sute de milioane de oameni, ...