Dan Paul: BVB poate sprijini vânzarea acţiunilor companiilor de stat

Bursa de Valori Bucureşti poate sprijini, prin acordul de cooperare încheiat cu Bursa din Londra, procesul de vânzare a acţiunilor companiilor româneşti de stat pe piaţa internaţională, şi în special pe cea londoneză, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, cu prilejul dezbaterii cu tema 'Piaţa de capital românească şi pieţe de capital internaţionale', organizată la sediul BVB.
Economica.net - mar, 08 mai 2012, 09:15
Dan Paul: BVB poate sprijini vânzarea acţiunilor companiilor de stat

„Noul ministru al Economiei şi-a anunţat deja intenţia de a continua programul de privatizare a celor patru companii de stat, respectiv Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, la care se adaugă Tarom (de la Ministerul Transporturilor n.r). Având în vedere acordul de cooperare pe care îl avem încheiat cu Bursa din Londra, noi putem sprijini autorităţile în demersul de vânzare a acţiunilor acestor companii pe pieţele internaţionale, şi în special pe cea londoneză. Londra este o piaţă cu potenţial foarte mare, şi care se bucură de o vizibilitate mult mai bună decât Bursa din Bucureşti”, a afirmat Dan Paul.

Potrivit lui Paul, listarea pachetelor de acţiuni ale companiilor de stat la Bursa din Londra ar putea atrage după sine creşterea numărului de investitori străini interesaţi de achiziţionarea acestor pachete.

Te-ar mai putea interesa și
Economia României va fi impactată indirect de războiul tarifelor pornit de SUA
Economia României va fi impactată indirect de războiul tarifelor pornit de SUA
Economia României nu va fi impactată direct în mod masiv de războiul tarifelor, dar problema o reprezintă impactul indirect, respectiv cum vor fi afectați clienții companiilor din România, a......
197,6 milioane de europeni erau ocupați în 2024. România e sub medie, alături de Grecia și Italia
197,6 milioane de europeni erau ocupați în 2024. România e sub medie, alături de Grecia și Italia
Aproximativ 197,6 milioane de persoane în vârstă de muncă (20-64 ani) din Uniunea Europeană erau ocupate în 2024, ceea ...
S-au schimbat șefii la FNGCIMM: Cătălin Leonte director general și Ionuț Stavre, adjunct
S-au schimbat șefii la FNGCIMM: Cătălin Leonte director general și Ionuț Stavre, adjunct
Cătălin Leonte este noul director general al FNGIMM, secondat de Ionuț Stavre în calitatea de director general adjunct. ...
Vouchere de vacanță 2025: Hotărârea de Guvern privind noile norme de accesare ale voucherelor de vacanță de 800 de lei a fost trimisă către avizare
Vouchere de vacanță 2025: Hotărârea de Guvern privind noile norme de accesare ale voucherelor de vacanță de 800 de ...
Hotărârea de Guvern privind noile norme de accesare a voucherelor de vacanță, care se utilizează pentru plata a 800 ...