Dan Şova: „Master Planul” pe Transporturi va fi gata în luna septembrie
Licitaţia la lotul 1 Nădlac-Arad va fi reluată întrucât ea fusese câştigată de firma Romstrade ( aparţinând omului de afaceri Nelu Iordache aflat în prezent în arest într-un dosar de deturnare de fonduri în cadrul unui contract de construcţie a unui tronson de autostradă cu sprijin financiar european – n.r.). Lotul doi din Nădlac -Arad este realizat în proporţie de 85%, pentru restul de 15% licitaţia urmând să fie reluată după ce constructorul, compania austriacă Alpine Bau, a intrat în insolvenţă.
‘Lotul 1 din Timişoara-Lugoj există, iar lotul 2 a fost atribuit iniţial, apoi s-a făcut contestaţie urmând ca săptămâna viitoare să avem un câştigător. Dacă vom avea din nou contestaţie se va mai amâna puţin. Referitor la lotul 1 din Lugoj-Deva, acesta este în construcţie şi va fi inaugurat în septembrie, iar loturile 2,3 şi 4 sunt în licitaţie şi contractul va fi semnat joi sau vineri’, a afirmat ministrul Dan Şova.
Referitor la autostrada Orăştie – Sibiu, ministrul citat a precizat că loturile 1, 2 şi 4 vor fi inaugurate până în octombrie iar lotul 3, din cauza unei masive alunecări de teren, va fi gata în decembrie sau cel mai târziu în luna aprilie a anului viitor.
‘De la Deva la Orăştie vom avea autostradă continuă până cel târziu în aprilie 2014‘, a arătat Dan Şova.
‘Un prim draft al Master Planului pe Transporturi va fi gata în luna august, urmând ca documentul să fie finalizat în luna septembrie. Pe baza acestui document vor putea fi stabilite investiţiile care vor fi făcute în domeniul transporturilor în perioada 2014-2020. Ceea ce pot însă să vă promit este faptul că peste trei ani de zile românii vor putea parcurge distanţa dintre Craiova şi Constanţa doar pe autostradă, în timp ce distanţa dintre Constanţa şi staţiunile de la munte va fi acoperită în cea mai mare parte de autostradă, cu excepţia unei mici porţiuni de drum expres. De asemenea, tot pe autostradă se va putea circula şi între Nădlac şi Sibiu’, a afirmat Dan Şova.
Potrivit acestuia, Centura de Sud a Capitalei va fi gata în anul 2016, concesiunea urmând să fie atribuită până în noiembrie 2013. Ministrul a arătat că este nevoie de un an de zile pentru perioada de proiectare şi de doi ani pentru cea de realizare.
‘Centura de Sud a Capitalei va avea o lungime de 48 de kilometri şi va îngloba 24 de poduri. Este o lucrare complexă Termenul de finalizare a acestui obiectiv este anul 2016 sau chiar după, la fel ca şi pentru porţiunea Nădlac-Sibiu sau pentru sectorul care va uni Clujul cu Coridorul 4’, a precizat Dan Şova.
Acesta a precizat, totodată, că tronsonul Piteşti-Sibiu este unul foarte scump şi urmează să intre în programul de finanţare pentru perioada 2014-2020.