Dan Şova se plânge în instanţă de tergiversarea anchetei de către DNA

Economica.net
15 04. 2015
p_174210_760x420_00_70_99059800

Acţiunea a fost depusă de Dan Şova la data de 9 aprilie şi are ca obiect ‘contestaţie durată proces (art.488 ind.2 NCPP)’.

Contestaţia în care Dan Şova apare ca ‘făptuitor’ se va judeca pe 16 aprilie.

Art. 488 din noul Cod de procedură penală prevede: ‘(1) Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii. (2) Contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror. (3) Contestaţia poate fi formulată după cum urmează: a) după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale; b) după cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă; c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare. (4) Contestaţia poate fi retrasă oricând până la soluţionarea acesteia. Contestaţia nu mai poate fi reiterată în cadrul aceleiaşi faze procesuale în care a fost retrasă’.

În august 2014, Dan Şova a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârşirea, în calitate de reprezentant legal al SCA ‘Şova şi Asociaţii’, a trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu semnarea unor contracte de asistenţă juridică cu două complexuri energetice, Turceni şi Rovinari.

‘În legătură cu faptele reţinute în sarcina suspectului Dan Şova, în perioada ianuarie – 13 februarie 2008, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CE Turceni şi ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Dumitru Cristea, la data faptelor director general şi ordonator de credite al Complexului Energetic Turceni (CET), să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal, la 13 februarie 2008, contractul de asistenţă juridică între CET şi SCA ‘Şova şi Asociaţii’; de asemenea, a conceput termenii şi condiţiile respectivului contract, totodată, semnându-l din partea SCA ‘Şova şi Asociaţii’, obţinând folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes)’, se arăta în comunicatul de la acea dată.

DNA menţiona că, în perioada 2 octombrie – 1 noiembrie 2007, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CE Turceni şi Electrica, Dan Şova a insistat pe lângă Dumitru Cristea să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal un act adiţional şi a conceput termenii şi condiţiile acestuia, obţinând folos necuvenit pentru societate de peste 1,1 milioane lei, inclusiv onorariul de succes.

Anchetatorii au mai constatat că, în perioada ianuarie – 14 februarie 2008, cu ştiinţă, în contextul unui alt litigiu, dintre CE Rovinari şi ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă directorul general al CE Rovinari să încheie un contract de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia de a încheia nelegal contractul cu firma sa de avocatură.

‘Dan Şova a conceput termenii şi condiţiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA ‘Şova şi Asociaţii’, contract în urma căruia societatea de avocaţi a obţinut suma de peste un milion lei (inclusiv onorariul de succes)’, mai spune DNA.

Ulterior, pe 13 martie, DNA a cerut Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova, însă cererea DNA a fost respinsă pe 25 martie.