Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, vrea să ridice un proiect rezidenţial cu 500 de apartamente şi centru comercial pe Şoseaua Gării Căţelu

După Arcadia Apartments, proiect rezidenţial cu 800 de apartamente, dezvoltat în parteneriat cu proprietarul Conarg, Valentin Vișoiu, Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, a depus actele pentru obținerea unui PUZ pentru un proiect rezidențial, amplasat pe un teren de 4 hectare, care va include circa 500 de apartamente și centru comercial pe Șoseaua Gării Cățelu, prin compania Praga Imobiliare, deținută de Șucu cu 80%, împreună cu Diana Șucu 15% și proprietarul ASCO Construcții, Ștefan Lichwar, cu 5%.
Răzvan Zamfir - mar, 20 oct. 2020, 18:53
Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, vrea să ridice un proiect rezidenţial cu 500 de apartamente şi centru comercial pe Şoseaua Gării Căţelu

Dan Şucu solicită aprobarea unui PUZ pentru un proiect rezidențial cu șase blocuri, amplasat pe un teren de peste 40.000 mp și cu un regim maxim de înălțime cu 2S+P+10E+ E11 retras. Potrivit documentelor cercetate de Economica.net, terenul este liber de construcții, acestea fiind desființate, și este ipotecat în favoarea Century 22 Investiții Imobiliare, nu este monument istoric sau în raza de protecție a unui monument istoric. POT-ul maxim prevăzut pentru acest proiect este de 40%, CUT-ul de 3,5, în vreme ce spațiul verde va acoperi circa 30% din teren.

Citește și: Propunere: Centralele de apartament pe gaze, interzise din 2030 în toată Uniunea Europeană

De asemenea, Dan Șucu, în parteneriat cu Nicolae Rebedeu și Ion Stan, cunoscuți pentru afacerile derulate alături de Valentin Vișoiu – proprietarul constructorului Conarg din Pitești, a primit, la începutul acestui an, avizul pentru un Plan Urbanistic Zonal ce presupune dezvoltarea unui complex preponderent rezidențial lângă Parcul Circului din București.

Firma SM Develoment, controlată de cei trei investitori, este beneficiara unui proiect inițiat de Ashtrom Residents, o subsidiară a grupului elen Alpha Bank, pe un teren de 14.489 de metri pătrați, situat lângă spitalul Colentina.

Citește și: ANAT, 5 propuneri pentru Guvern

Terenul este înscris în Cartea Funciară cu un antecontract de vânzare-cumpărare în favoarea SM Development. Proprietatea urmează a fi transferată firmei lui Șucu imediat ce sunt obținute toate actele necesare.

Planul Urbanistic Zonal pentru această proprietate prevede construcția a patru blocuri cu 11 etaje, cu peste 300 de apartamente. Un element de noutate este dat de apariția unui magazin Lidl la parterul acestor imobile, lucru care s-ar putea repeta și în cazul proiectului inițiat pe Șoseaua Gării Cățelu.

Anul trecut, Dan Șucu a cumpărat și sediul și tipografia grupului de presă Adevărul de la Adval Asset Management, administratorul averii lui Dinu Patriciu, pentru 4,75 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
România se află în faţa riscului ca, până la jumătatea anului viitor, să nu poată absorbi fondurile europene pe care le are la dispoziţie, a declarat, luni, premierul Ilie Bolojan. ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost ...
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor impune tarife de 25% la importurile din Japonia ...
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Compania americană Dow a anunţat luni că va închide trei fabrici europene din industria chimică, şi va renunţa la ...