Dan Vardie (APIA): În 2030, 68% din numărul total de maşini vândute în România ar putea fi pur electrice
„Dacă vorbim de evoluţia electro-mobilităţii în industrie, un posibil scenariu este ca, în anul 2030, 68% din numărul total de maşini vândute în România ar putea fi pur electrice, 11% ar putea fi plug-in hibride şi undeva până în 20% maşini altele decât plug-in hibride sau maşini electrice. Această matrice a fost făcută înainte să apară nişte informaţii foarte importante vizavi de noile tehnologii de decarbonizare. Astăzi, Europa e undeva la 14-15% maşini electrice noi din total înmatriculări, în timp ce România se află la aproximativ 11%”, a menţionat şeful APIA, relatează Agerpres.
Conform reprezentantului APIA, acordarea eco-bonusurilor ar trebuie să tindă spre zero, până în anul 2030.
„Din păcate, anul 2023 nu aduce o piaţă mai mare sau egală cu cea din 2019, ca să fie foarte clar. Deci, când cineva spunea în anul 2020 că ne va lua nişte ani de zile să ieşim din pandemie, probabil că mulţi spuneau Domnule, nu se poate, o să fie mai repede’. Iată că avem aici cifre care ne arată că, într-adevăr, nu e atât de simplu. Prognoza arată că vom avea în jur de 40.000 de maşini verzi la final de an, dar în realitate or să fie ceva mai puţine, întrucât la maşini electrice lucrurile nu au evoluat în ritmul pe care noi l-am sperat. Pentru maşinile electrificate, maşinile electrice, lucrurile sunt şi mai spectaculoase (…) O propunere APIA care a fost discutată cu Ministerul Mediului este despre cum ar fi normal, firesc şi important pentru consumatori, nu doar pentru industrie, ca să evolueze aceste eco-bonusuri, să ajungă, în anul 2030, la zero. Aş vrea să vă spun că este un fenomen deja început în foarte multe ţări, dacă nu în toate din Uniunea Europeană. Motivul este acela că, evident, trebuie să găsim un moment al adevărului în care oamenii să cumpere, să aleagă, dacă aleg maşini electrice, nu doar pentru că cineva, adică statul, le dă nişte bani, ci pentru că chiar se identifică cu această formă de mobilitate”, a spus Vardie.
Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) a organizat, joi, Forumul Mobilităţii Sustenabile, la care au fost prezenţi executivi ai companiilor din domeniul mobilităţii, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Parlamentului Europei, precum şi ai Guvernului.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media ai evenimentului.