Dan Vîlceanu a anunțat că a fost deblocată activitatea Comisiei Fiscale Centrale

24 08. 2021
Dan Vilceanu

„S-a deblocat activitatea Comisiei Fiscale Centrale, ceea ce va conduce la identificarea soluţiilor optime în aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale. Există o comisie din care fac parte ANAF, Ministerul de Finanţe, diverse persoane, salariaţi ai acestor instituţii, care va clarifica aspecte de dezbatere între cele două instituţii. Adică sunt situaţii în care ANAF vine cu un punct de vedere, Ministerul de Finanţe vine cu un punct de vedere şi trebuie să existe această comisie care realizează o procedură unitară de aplicare a prevederilor respective”, a explicat acesta, într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, această comisie nu mai funcţiona de câţiva ani.

„O să funcţioneze de acum înainte şi vom avea o aplicare unitară a legii, astfel încât să nu ai un punct de vedere de la Ministerul de Finanţe şi un alt punct de vedere de la ANAF”, a mai spus Dan Vîlceanu.