Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare, a ajuns la penitenciarul Rahova
Citește aici detalii despre averea acumulată de Dan Voiculescu după revoluție.
Gheorghe Mencinicopschi, fost director general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA la ICA Bucureşti, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul privind privatizarea ICA.
Corneliu Popa, fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).
În acelaşi dosar, a fost condamnat la 6 ani de închisoare Jean-Cătălin Sandu, administrator al S.C. Benefica S.A. Bucureşti (firmă din grupul Grivco) în perioada 01.01.2002 – 28.01.2005, director al Direcţiei Juridice din cadrul ADS în perioada octombrie 2001- mai 2005, membru AGA al S.C. I.C.A. SA Bucureşti în perioada noiembrie 2003, secretar executiv al PC şi vicepreşedinte al AVAS.
Vlad-Nicolae Săvulescu, fost director al Direcţiei Privatizare – Concesionare a ADS, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).
Flavius-Adrian Pop, fost membru al CA al ICA, a primit 5 ani de închisoare.
Gheorghe Sin, fost membru AGA a ICA Bucureşti, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare, aceeaşi pedeapsă primind şi Constantin Baciu, fost reprezentant al Ministerului Agriculturii în Adunarea Generală a Acţionarilor a ICA.
Foştii cenzori la ICA inculpaţi în dosar, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene, au primit pedepse de câte 3 ani de închisoare cu suspendare.
Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC ‘Bioprod’ SA Bucureşti.
Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.
În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC ‘Benefica’ SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.
De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti a dat sentinţa în acest dosar, Dan Voiculescu fiind condamnat la cinci ani închisoare, iar Gheorghe Mencinicopschi a primit şase ani închisoare cu executare.