Dăncilă: 134 de proiecte au fost depuse în primele zile după lansarea Fondului de Dezvoltare şi Investiţii

Economica.net
08 05. 2019
bani_01234557654_23504400

„Am avut în ultima perioadă deplasări în teritoriu şi m-am întâlnit cu mai mulţi primari, consilieri locali şi consilieri judeţeni. Mă bucur să văd interesul foarte mare al autorităţilor locale faţă de Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, un program de finanţare lansat recent. În primele zile de la deschiderea sesiunii au fost depuse 134 de proiecte de finanţare şi transmise aproximativ 100 de solicitări de clarificare şi analize de eligibilitate. Cele mai multe solicitări vizează investiţii în infrastructura de transport, în reţeaua de apă şi canalizare, în reţelele de energie electrică şi de gaze, inclusiv extinderea acestora. Încurajez autorităţile locale să aplice pentru obţinerea sprijinului guvernamental în derularea proiectelor de investiţii şi dezvoltare a comunităţilor locale şi pentru a creşte condiţiile de viaţă pentru români”, a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

Totodată, Dăncilă a menţionat că o nouă tranşă de fonduri, de peste 53 de milioane de euro, a fost rambursată României de către Comisia Europeană la începutul acestei săptămâni.

„Continuăm să atragem fonduri europene şi în sectorul agricol. O nouă tranşă de fonduri, de peste 53 de milioane de euro, a fost rambursată României de către Comisia Europeană la începutul acestei săptămâni. Din ianuarie până acum fermierii români au beneficiat de aproape două miliarde de euro, bani proveniţi din Fondul European de Garantare Agricolă şi din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. În total, de la începutul guvernării PSD-ALDE, respectiv în perioada 2017-2019, România a încasat de la Uniunea Europeană peste 8 miliarde de euro, bani care au ajuns în mediul rural, pentru realizarea unor investiţii importante, pentru modernizarea exploataţiilor agricole, vegetale şi zootehnice”, a spus Dăncilă.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţa pe data de 2 mai, într-o postare pe Facebook, că începând din ziua respectivă primarii pot folosi Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru proiecte destinate comunităţilor şi că pentru accesarea banilor trebuie depuse „doar două documente”.

„Punem la dispoziţia primăriilor, asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, universităţilor, 10 miliarde de euro pentru a oferi cetăţenilor o viaţă mai bună”, a mai scris Dragnea.