Dăncilă, despre Formularul 600: Până la 1 martie, Ministerul Finanţelor va propune o soluţie care să prevadă o singură declaraţie
„Domnul preşedinte Liviu Dragnea a cerut în ultimul Comitet Executiv să se prelungească termenul de depunere a Declaraţiei 600 şi, de asemenea, să rămână un singur formular. În consecinţă, am luat decizia, în prima şedinţă de Guvern, să prelungim termenul de depunere până pe 15 aprilie, pentru a da posibilitatea Ministerului Finanţelor Publice ca, până pe data de 1 martie – deci înainte de termenul de 15 aprilie, când trebuia depusă această declaraţie, dar şi înainte de 25 martie, când trebuia făcută prima plată – (…) să propună un model care să prevadă o singură declaraţie şi o singură plată anuală pe toţi cei care au activităţi independente. Deci până la 1 martie avem o soluţie”, a declarat Dăncilă, într-o intervenţie telefonică la România TV.
Întrebată dacă vor fi amendaţi cei care nu vor plăti până la 25 martie, şefa Guvernului a răspuns: „Nu se pune această problemă. Noi căutăm soluţiile pe care le aşteaptă mulţi din partea noastră şi pe care domnul preşedinte Dragnea le-a propus în cadrul Comitetului Executiv Naţional”.
Pe 31 ianuarie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă, care prevede că Formularul 600 va putea fi depus până la 15 aprilie.
Potrivit Executivului, termenul de depunere a Formularului 600 (Declaraţia privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) a fost, astfel, prelungit de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018.
Sursa: AGERPRES