Dăncilă: Guvernul susţine toate iniţiativele capabile să intensifice colaborarea economică româno – niponă
‘Premierul Dăncilă a subliniat că Japonia este cel mai mare investitor asiatic din România şi Guvernul de la Bucureşti susţine toate iniţiativele capabile să intensifice colaborarea economică româno – niponă. De asemenea, a menţionat că aşteaptă cu interes misiuni economice japoneze în ţara noastră şi că îşi doreşte promovarea unei prezenţe româneşti în Japonia’, a informat Guvernul, prin intermediul unui comunicat de presă.
În cadrul întrevederii au fost prezentate ultimele evoluţii în proiecte precum Magistrala 6 de metrou Gara de Nord – Aeroportul ‘Henri Coandă’ şi construcţia podului peste Dunăre de la Brăila, dar şi colaborările din domeniile energie, infrastructură, IT, agricultură, apărare şi securitate.
‘Întrevederea a prilejuit o trecere în revistă a stadiului actual al relaţiilor bilaterale şi al cooperării la nivel internaţional dintre România şi Japonia, în contextul creat de perspectiva ridicării relaţiilor bilaterale la nivelul de parteneriat strategic. Analizând circumstanţele, dar şi importanţa istorică a vizitei premierului Japoniei în România, Shinzo Abe, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat voinţa clară de intensificare a dialogului politic şi de concretizare a proiectelor guvernamentale şi economice care se regăsesc pe agenda bilaterală’, a menţionat sursa citată.
Partea română a exprimat aprecierea pentru decizia autorităţilor nipone de a permanentiza, de la începutul anului viitor, regimul de scutire de vize turistice pentru românii care intenţionează să călătorească în Japonia pe perioade de până la 90 de zile.