Dăncilă: Guvernul va aproba joi proiectul de ordonanţă privind concediile medicale, inclusiv cele maternale
‘Da, va fi ordonanţă legată şi de concediile medicale, pentru că am căutat să avem cele mai bune soluţii – am discutat cu ministrul Muncii, am discutat cu ministrul Finanţelor, reglementăm şi aţi văzut că nu e singura reglementare pe care am făcut-o. (…) Este normal să ne gândim şi la mămici, şi la cei cu concedii medicale. Deci, astăzi, vom aproba această ordonanţă, care efectiv se impune şi care se pliază pe realitate’, a declarat Dăncilă, la Palatul Parlamentului.
Potrivit acesteia, se doreşte predictibilitate pentru orice lege. ‘Şi, atunci, pentru orice lege pe care vrem să o aplicăm acordăm şase luni de zile în care putem să facem toate demersurile ca acea lege să nu afecteze pe cineva. Încercăm să reglementăm acum pentru mămici, de exemplu cele care aşteaptă un copil, este normal ca să nu aplicăm legea care impunea pentru ultima lună şi să aplicăm de acum aceste prevederi, să reglementăm lucrurile din mers’, a explicat şeful Executivului.
Întrebată dacă rămâne în picioare acea ordonanţă de urgenţă care ar urma să permită cheltuirea excedentului bugetar al autorităţilor locale, Viorica Dăncilă a spus: ‘Am vorbit chiar acum cu preşedinţii Consiliilor judeţene şi, da, vrem să dăm această ordonanţă’.