Dăncilă: INS a spus că în martie am avut cea mai mare creştere a puterii de cumpărare după 1990
„Deşi în această săptămână domnul preşedinte Iohannis a anunţat că avem o situaţie apocaliptică în ceea ce priveşte rezultatele economice din primul trimestru, iată că ieri INS ne-a anunţat că în martie 2018 a avut loc cea mai mare creştere a puterii de cumpărare a salariilor din România, atât faţă de luna februarie, luna precedentă, cât şi după anul 1990”, a afirmat Dăncilă.
Premierul a menţionat că INS a anunţat oficial că venitul mediu din România a crescut cu 8,7% în martie 2018 faţă de februarie 2018. În aceeaşi perioadă, inflaţia a fost de 0,3%, rezultând astfel o creştere a puterii de cumpărare de 8,4%. Datele oficiale au confirmat de asemenea că februarie 2018 a fost luna cu cel mai redus şomaj din România, şi anume 3,94%, a arătat Dăncilă.