Dăncilă la Salonic, a transmis interesul pentru interconectările din energie şi pentru facilitarea exporturilor de gaze şi electricitate

Economica.net
04 07. 2018
1530724179original_whatsapp_image_2018_07_04_at_19_41_31_2_40734100

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul Dăncilă a participat, la Salonic, la invitaţia prim-ministrului elen Alexis Tsipras la o nouă reuniune în format cvadrilateral România – Bulgaria – Grecia – Serbia, alături de omologul bulgar Boiko Borisov şi de preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic.

‘Reuniunea a contribuit la consolidarea dialogului la nivel înalt în acest format şi identificarea modalităţilor de cooperare în regiune’, se arată în comunicat.

Premierul Dăncilă a subliniat că, în contextul în care România se pregăteşte pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019, avansarea proiectelor de interconectare cu statele din Europa de Sud-Est, obţinerea de progrese în asigurarea securităţii energetice a regiunii, intensificarea cooperării regionale şi continuarea extinderii cu statele din Balcanii de Vest reprezintă obiective prioritare pentru ţara noastră.

În ceea ce priveşte interconectivitatea, accentul a fost pus pe proiectele de infrastructură în domeniul transporturilor şi pe interconectările în domeniul energetic. ‘România a propus constituirea unui Grup de lucru în domeniul transporturilor care va identifica şi stabili proiectele prioritare care vor fi promovate de părţi în format cvadrilateral, trilateral şi bilateral şi, respectiv, sursele de finanţare’, se precizează în comunicat.

Totodată, Dăncilă şi-a exprimat convingerea că proiectele comune vor stimula comerţul, conexiunile dintre firme şi turismul.

‘Prim-ministrul României a transmis interesul special al ţării noastre pentru avansarea interconectărilor în domeniul energetic cu Serbia şi pentru facilitarea exporturilor româneşti de gaze şi electricitate şi a menţionat importanţa creşterii eforturilor pentru consolidarea securităţii energetice la nivel regional şi european, în special prin diversificarea surselor de aprovizionare şi accelerarea interconectărilor’, subliniază comunicatul citat.

În ceea ce priveşte Strategia Europeană pentru Regiunea Dunării, Viorica Dăncilă a precizat că ţara noastră îşi propune să promoveze valoarea adăugată a acesteia pentru asigurarea dezvoltării economice, a coeziunii sociale şi pentru diminuarea disparităţilor de dezvoltare teritorială la nivelul UE.

‘Referindu-se la extinderea Uniunii Europene cu state din Balcanii de Vest, a precizat că România (…) doreşte continuarea colaborării strânse cu statele din această regiune. A reiterat, şi cu această ocazie, sprijinul constant şi solid al României pentru procesul de negocieri al Serbiei pentru aderarea la UE’, se menţionează în comunicat.

Totodată, Dăncilă a subliniat că Guvernul urmăreşte construirea unei regiuni mai bine integrate, care să includă statele din Balcani, ca premisă pentru o creştere durabilă în regiune.

‘Prim-ministrul României a susţinut în cadrul reuniunii de la Salonic necesitatea unei acţiuni în vederea stabilizării regionale care să combată factorii care facilitează fenomenele radicalizării şi extremismului violent, cu implicarea societăţii civile şi a autorităţilor locale şi centrale. De asemenea, a adus în discuţie securitatea frontierelor, subliniind, în context, importanţa cooperării regionale şi bilaterale în vederea prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi criminalităţii organizate’, se mai arată în comunicat.

De asemenea, înalţii oficiali reuniţi la Salonic au subliniat că migraţia rămâne o prioritate pe agenda UE, precizând că este necesară continuarea eforturilor pentru identificarea modalităţilor optime de acţiune.

Potrivit Executivului, Dăncilă a spus că ‘România contează pe angajamentul continuu al statelor din regiune, inclusiv al Serbiei, în gestionarea provocărilor determinate de fenomenul migraţiei’.

Referitor la revizuirea Sistemului European Comun de Azil (SECA), Viorica Dăncilă a apreciat eforturile depuse de preşedinţia bulgară a Consiliului pentru atingerea unui compromis pe propunerea Dublin, dar şi dezvoltările înregistrate pe celelalte instrumente ale SECA.

La Salonic au fost prezenţi şi oficiali guvernamentali din domeniul transporturilor din România, Bulgaria şi Serbia, care au avut o întrevedere în format cvadrilateral pentru a identifica posibilităţi concrete de cooperare.