Dăncilă: Linia ferată de mare viteză Ploieşti-Suceava, pe lista proiectelor strategice de dezvoltare în parteneriat public-privat
„O măsură din domeniul investiţiilor pe care o discutăm astăzi se referă la includerea pe lista proiectelor strategice care vor fi dezvoltate în parteneriat public-privat a proiectului privind construcţia liniei ferate de mare viteză Ploieşti – Suceava. Astfel, numărul proiectelor de investiţii strategice pe care le vom demara în parteneriat public-privat ajunge la 22”, a afirmat şefa Executivului.
Ea a detaliat că linia ferată de mare viteză Ploieşti-Suceava va avea o lungime de aproximativ 505 km şi „va reduce semnificativ timpul de legătură dintre Capitală şi principalele oraşe de pe traseu”.
„Totodată, va fi creată şi posibilitatea realizării unor conexiuni cu Republica Moldova. Acest proiect strategic de investiţii urmează să fie pregătit în perspectiva atribuirii în parteneriat public-privat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză”, a mai spus Viorica Dăncilă.