Dăncilă: Ne asumăm adoptarea euro în 2024

Economica.net
30 01. 2019
euro_20_67584765849_34873100

În noiembrie anul trecut, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, afirma că România ar putea intra în sistemul cursurilor de schimb, o antecameră a zonei euro, în 2024, unde trebuie să rămână cel puţin doi ani până la adoptarea monedei unice.

Isărescu preciza că 2024 este un orizont rezonabil de intrare în sistemul cursurilor de schimb.

„Orizonul rezonabil, pentru a intra în sistemul cursurilor de schimb, este 2024. De acolo, drumul este doar înainte, că durează doi ani sau mai mult”, a spus guvernatorul.

Anterior, ministrul Finanţelor indicase drept dată de aderare la moneda unică anul 2024, ceea ce presupunea intrarea în sistemul ratelor de schimb cel mai târziu în 2022, scrie News.ro.

„Nu este după cum vrea guvernatorul, unul sau altul, este o decizie politică, dar este o decizie de mare responsabilitate”, afirma tot atunci Isărescu.

Totodată, în luna iulie a anului trecut, Bulgaria a depus cerere pentru a intra în ERM II (mecanismul ratelor de schimb – n. r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro.

Recent, ministrul de Finanţe, Vladislav Goranov, afirma că pregătirile Bulgariei pentru a se alătura zonei euro sunt în grafic, iar statul balcanic ar putea adopta euro încă din ianuarie 2022.

Este cu câteva luni mai devreme decât a indicat la începutul acestei luni vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. Acesta afirmase că Bulgaria va trebui să aştepte cel puţin până la mijlocul anului 2022 pentru a adera la zona euro, acest lucru având efect pozitiv, inclusiv prin reducerea ratelor dobânzilor, politici fiscale mai transparente şi condiţii de business mai predictibile.

„Dacă analiza activelor din sistemul bancar bulgar se va încheia cu succes, Bulgaria va putea adera la ERM II la mijlocul acestui an. Apoi moneda euro va putea fi adoptată după cel puţin trei ani. Primii doi ani sunt necesari pentru a îndeplini criteriile de la Maastricht, iar al treilea pentru a evalua rezultatele îndeplinite şi lucrările pregătitoare”, a spus Valdis Dombrovskis.

Dar ministrul bulgar de Finanţe rămâne încrezător că statul vecin va putea în această vară să intre atât în uniunea bancară europeană, cât şi în ERM II.