Dăncilă: Pilonul II va exista în continuare. Vom propune un pachet prin care să ne asigurăm că pensiile nu vor scădea

Economica.net
03 04. 2018
pensii_10147900

‘Ce se va întâmpla cu Pilonul II de pensii? Acesta va exista în continuare, iar începând de anul viitor vom propune un pachet prin care să ne asigurăm că nicio pensie nu va scădea pentru cei care optează şi pentru o contribuţie privată la pensie’, a declarat Dăncilă.

Ea a precizat că nu poate să dea detalii cu privire la acest pachet, care este în lucru.

‘Se lucrează la un pachet privind pilonul II de pensii, dar până nu finalizăm lucrul (…) nu vă pot da mai multe detalii, o să discut cu ministrul Muncii. După ce acest pachet va fi gata, atunci vom vorbi, pentru că nu vreau să venim cu un punct de vedere şi pe urmă să îl schimbăm. (…) Contribuţiile la pilonul II ştiţi foarte bine au scăzut de la 5,1 la 3,75%, odată şi cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Legat de pilonul II (…) vom face un grup de lucru, vom vorbi cu doamna ministru şi, atunci când vor fi gata aceste lucruri, vom veni în spaţiul public şi le vom anunţa’, a mai afirmat Dăncilă.

Viorica Dăncilă a fost prezentă marţi în plenul Camerei Deputaţilor, la ‘Ora prim-ministrului’, la solicitarea grupului parlamentar PNL.

După încheierea şedinţei, Dăncilă a adăugat ca va fi formată o comisie de lucru care va analiza problemele legate de Pilonul II de pensii.