Dăncilă: Sper ca deschiderea liniei aeriene Tallinn-Constanţa să impulsioneze cetăţenii români şi estonieni să viziteze ambele ţări

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă seară, pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, cu prilejul inaugurării rutei de transport aerian Tallinn-Constanţa, că speră ca această conexiune directă între România şi Estonia să impulsioneze turiştii români şi estonieni să viziteze cele două ţări. 
Economica.net - sâm, 16 iun. 2018, 20:48
Dăncilă: Sper ca deschiderea liniei aeriene Tallinn-Constanţa să impulsioneze cetăţenii români şi estonieni să viziteze ambele ţări

‘Vreau să vă spun că zborul a durat doar două ore şi jumătate, serviciile au fost foarte bune, iar echipajul deosebit de amabil. Sper ca prin acest zbor direct să impulsionăm schimburile comerciale, economice, educaţionale şi culturale. Această conexiune directă între România şi Estonia sper să impulsioneze cetăţenii români să viziteze frumosul oraş Tallinn, castelele medievale extrem de bine păstrate şi insulele pitoreşti ale Estoniei. În acelaşi timp, sper ca cetăţenii din Estonia să se relaxeze pe litoralul frumos al Mării Negre şi să viziteze frumoasa Deltă a Dunării’, a spus Dăncilă la sosirea pe aeroportul din judeţul Constanţa, împreună cu omologul său estonian, Juri Ratas, după o vizită oficială pe care a făcut-o în Estonia.

Potrivit prim-ministrului României, inaugurarea noii rute de transport aerian are loc în contextul în care Estonia sărbătoreşte 100 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă şi, în acelaşi timp, România sărbătoreşte 100 de ani de la Marea Unire.

Dăncilă a menţionat, totodată, că sâmbătă a fost semnat un memorandum, la Tallinn, pentru îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale româno-estoniene.

‘Tot astăzi, am semnat la Tallinn un memorandum între Ministerul Mediului de Afaceri, Comerţului şi Antreprenoriatului şi Agenţia de Investiţii din Estonia. Pe agenda noastră de lucru s-au aflat atât îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale şi economice dintre Estonia şi România, şi se vede că astăzi am făcut deja primii paşi, cât şi un consens pe agenda europeană’, a afirmat Viorica Dăncilă.

Ea a adăugat că speră să se deschidă o linie aeriană şi între Tallinn şi Bucureşti.

‘Vreau să mulţumesc Companiei Nordica pentru această iniţiativă şi sper că acest zbor, de data aceasta între Tallinn şi Constanţa, să devină un zbor pe viitor şi între Tallinn şi Bucureşti’, a spus Dăncilă.

Prim-ministrul Estoniei, Juri Ratas, a declarat că prin inaugurarea noii linii aeriene, România şi Estonia au făcut paşi minunaţi înainte.

‘Cred că astăzi noi doi şi ţările noastre am făcut paşi minunaţi înainte. Cred că astăzi clădim istoria între ţările noastre, Estonia şi România, şi am inaugurat împreună primul zbor între cele două ţări minunate. (…) Mă bucur că sunt multe elemente care pun o legătură între România şi Estonia. Suntem legaţi de istoria faptului că ambele ţări, şi România şi Estonia, celebrează Centenarul astăzi. Vă putem spune că relaţia noastră economică se îmbunătăţeşte continuu, schimbul comercial între România şi Estonia a crescut cu peste 75% în ultimii trei ani. Sosise momentul să deschidem o linie aeriană directă între popoarele noastre şi între afacerile din ţările noastre’, a afirmat Ratas.

Duminică dimineaţă, Dăncilă şi Ratas vor participa la inaugurarea Consulatului onorific al Estoniei la Constanţa (Universitatea Ovidius).

Vizita oficială a premierului român în Estonia este prima la acest nivel după 1991, când România a restabilit relaţiile diplomatice cu statul eston.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...